CHIȘINĂU, 14 mart – Sputnik. În cadrul Forumului Global din orașul Baku, Azerbaidjan, au fost abordate problemele consolidării păcii și securității.
„Țin să subliniez pertinența și importanța inițierii unor astfel de discuții. Dezvoltarea unui dialog multilateral în marjele conferințelor internaționale, în cadrul cărora schimbul de reflecții și de idei poate fi destul de sincer, este un instrument important pentru depășirea disensiunilor existente între actorii relațiilor internaționale”, a declarat Igor Dodon în fața celor prezenți la Forum.
Președintele țării a mai menționat că în ultimul an metodele și modalitățile de soluționare a problemelor de securitate, atât la nivel mondial, cât și la nivel regional, practic nu au suferit schimbări.
În ciuda faptului că în unele puncte fierbinți ale lumii se înregistrează o reducere a numărului de confruntări armate, în general, nu s-au produs schimbări calitative majore în vederea construirii unei politici predictibile de întărire a ordinii internaționale între actorii globali.
„Din păcate, nu vedem progrese majore și nici eforturi de menținere a stabilității, de sporire a securității şi de eliminarea a contradicțiilor dintre actorii globali. Dimpotrivă, observăm adesea cum contradicții se intensifică, generând noi provocări și riscuri”, a spus Igor Dodon.
Una dintre aceste noi provocări pentru securitatea globală au constituit-o măsurile de anulare a Tratatului privind eliminarea rachetelor cu rază medie și scurtă de acţiune (INF Treaty), care afectează în mod direct interesele Republicii Moldova în domeniul asigurării securității naționale.
„Noi, reprezentanții țărilor mici, urmărim cu mare îngrijorare evoluția tensiunilor în relațiile dintre actorii globali. În aceste condiții, este practic imposibil ca statele noastre, prin eforturile lor, să reuşească să schimbe situația, să treacă de la confruntare la dialog”, a declarat Președintele țării.
Igor Dodon a mai menționat că, trebuie de declarat în mod deschis și ferm inacceptabilitatea escaladării în continuare a contradicțiilor în lume și că trebuie de exprimat ferm atașamentul față de angajamentele stabilite în Statutul Națiunilor Unite. respectând cu strictețe principiile fundamentale ale Actului Final de la Helsinki.
„În acest context, doresc să vă aduc la cunoștință eforturile noastre pe care le întreprindem în vederea depășirii contradicțiilor existente între Est și Vest cu impact asupra Republicii Moldova. Aceste eforturi vizează construirea unei politici externe echilibrate multivectoriale și promovarea unui dialog politic, consolidarea și dezvoltarea perspectivelor economice în relațiile cu țările Uniunii Europene și cu țările CSI”, a declarat Igor Dodon.
Astăzi, Moldova promovează cu adevărat relații comerciale reciproc avantajoase pe baza Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană și se bucură, de asemenea, de avantajele Zonei de liber schimb din CSI.
„Îi invităm deschis pe partenerii noștri internaționali, atât din Est, cât și din Occident, să iniţieze un dialog constructiv cu privire la dezvoltarea viitoare a Republicii Moldova”, a spus Dodon.
Pe final, Igor Dodon le-a mulțumit organizatorilor pentru primirea călduroasă și atmosfera prietenoasă din cadrul Forumului.