Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Fiscul avertizează: Mai sunt 21 de zile, după care vor fi aplicate amenzi

© Sputnik / Evghenii PanasencoBani
Bani - Sputnik Moldova
Abonare
Data de 25 martie este termenul limită de depunere a Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru contribuabilii persoane juridice și persoane fizice care practică activitate de întreprinzător, precum și persoanele fizice care desfășoară activitate independentă.

CHIȘINĂU, 4 mar – Sputnik. Serviciul Fiscal de Stat informează contribuabilii persoane juridice și persoane fizice care practică activitate de întreprinzător, precum și persoanele fizice care desfășoară activitate independentă, că sunt obligați să depună Declarația cu privire la impozitul pe venit până la data - 25 martie. Această obligație este stipulată în Codul Fiscal al Republicii Moldova.

Bancnote cu nominalul de 50 lei moldovenești - Sputnik Moldova
Moldovenii vor achita anul viitor impozite de peste 37 de miliarde de lei în buget

Pentru persoanele juridice şi fizice rezidente ale Republicii Moldova care desfășoară activitate de întreprinzător, precum şi persoanele care desfăşoară activitate profesională în sectorul justiţiei, impozitul pe venit se aplică aferent venitului obținut de aceștia din orice surse aflate în Republica Moldova, precum şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova, cu excepția deducerilor şi scutirilor la care au dreptul.

Contribuabilii, persoane juridice și fizice care practică activitate de întreprinzător, urmează să depună Declarația cu privire la impozitul pe venit la Serviciul Fiscal de Stat, sau în mod electronic.

Impozitul pe venit se determină de către persoanele juridice și fizice, care practică activitate de întreprinzător prin aplicarea după caz a cotelor stabilite în Codul Fiscal.

Totodată, în contextul modificărilor operate în legislația fiscală pentru perioada fiscală aferentă anului 2018, formele organizatorice rezidenți cu statut de persoane fizice urmează să își determine obligațiile fiscale aferente impozitului pe venit, separat, pentru fiecare dintre cele două etape. Prima etapă va cuprinde perioada 1 ianuarie 2018 – 30 septembrie 2018, și, respectiv, cea de-a II etapă include perioada aferentă 1 octombrie 2018 – 31 decembrie 2018.

Банкноты номиналом 200 лей - Sputnik Moldova
De astăzi veniturile unor salariați nu vor mai fi impozitate

Pentru întreprinzătorii individuali, conform prevederilor Codului fiscal și a Legii pentru punere în aplicare a titlurilor I și II din Codul fiscal, pentru I etapă a perioadei fiscale 2018 impozitul pe venit se va determina la cota de 7% din venitul impozabil obținut în sumă de până la 24 750 lei și, respectiv, 18% din venitul impozabil care va depăși suma de 24 750 lei.

Pentru etapa a II a perioadei fiscale 2018, impozitul pe venit se va determina la cota de 12% din întreaga sumă a venitului impozabil obținut. Pentru gospodăriile țărănești se va aplica cota de 7% în ambele etape ale anului 2018, iar contribuabilii care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției -18% din venitul impozabil.

”Indiferent de prezența obligației privind achitarea impozitului, obligația de prezentare a declarației este distinctă, pentru fiecare etapă în parte”, precizează SFS.

Contribuabilii care nu vor prezenta declarațiile pe venit până la termenul limită stabilit de Codul fiscal, riscă să li se aplice amenzi.

Fluxul de știri
0