CHIȘINĂU, 1 feb – Sputnik, Andrei Petric. Produsele lactate au fost întotdeauna binevenite pe masa sutelor de mii de familii din întreg spațiul CSI. Un pahar de chefir proaspăt și rece sau unul de lapte, o chiflă proaspătă cu salam, cașcaval și verdeață, o omletă fierbinte – de obicei, acesta este micul dejun al cetățenilor țării noastre.
Totuși, calitatea produselor lactate, în special, după scandalul de anul trecut cauzat de adăugarea în produsele moldovenești a unei mari cantități de grăsimi vegetale, îi îngrijorează până în prezent pe mulți consumatori.
Astăzi experții moldoveni declară că situația la acest capitol nu este atât de proastă.
Experții ruși vin cu recomandările lor referitor la ce trebuie să acordăm atenție când alegem un chefir. În primul rând, la etichetă și la componența produsului indicată pe ea. Chefirul natural trebuie să conțină doar lapte pasteurizat și fermenți naturali. Termenul de păstrare al chefirului nu trebuie să depășească 10 - 14 zile.
Potrivit experților, dacă pe ambalaj este indicat că termenul de valabilitate este de o lună și mai mult, înseamnă că, la sigur, produsul conține emulgatori sintetici și uleiuri vegetale.
Chefirul trebuie ferit de lumina solară și păstrat în frigider pe raftul de sus.
Culoarea produsului trebuie să fie albă, fără alte nuanțe.
Însă nuanța gălbuie nu este neapărat un semn că termenul de valabilitate a expirat.
Acest lucru depinde de concentrația de grăsimi și calitatea materiei prime din care este fabricat produsul.
În tot cazul, fiecare cumpărător din Moldova trebuie să fie foarte atent, deoarece intoxicațiile provocate de chefirul expirat pot avea urmări grave.
S-au „corectat” oare producătorii de lactate din Moldova?
Pe fundalul fostului „scandal al lactatelor”, astăzi mulți consumatori moldoveni se feresc să cumpere lactate produse în Republica Moldova, ale producătorilor autohtoni, preferându-le cele de import. La întrebarea reporterului Sputnik Moldova dacă face să ai rezerve față de lactatele moldovenești, directorul Centrului pentru protecția consumatorilor din Republica Moldova, Denis Staruș, a răspuns:
„Producătorii noștri de produse alimentare își prețuiesc piața, afacerea și consumatorii. Ei se străduiesc să nu admită în alimentele pe care le produc uleiuri vegetale sau alte adaosuri interzise, respectând toate normele sanitare, conform regulamentelor”, a subliniat Staruș.
Cu toate acestea, în urma verificărilor regulate, oricum pot fi depistate unele abateri.
Cert este că producătorii moldoveni utilizează și materie primă de import care, într-adevăr, pot conține uleiuri vegetale, și nu naturale. Însă, de regulă, conținutul lor nu este critic și nici periculos pentru consumatori.
„Sunt sigur sută la sută că pot găsi și astăzi în magazinele noastre componenți inadmisibili în produsele lactate ale unor producători, însă cu 5 – 6 ani în urmă numărul lor era cu mult mai mare”, a menționat Staruș.
Potrivit acestuia, discutarea problemei respective în presă a fost în folosul companiilor autohtone, iar calitatea lactatelor produse în Moldova s-a îmbunătățit.
„Producătorii noștri au început să acorde mai mare atenție calității produselor lor. Probleme există, însă calitatea produselor a devenit mai bună”, a spus directorul Centrului pentru protecția consumatorilor din Republica Moldova.
Urmărește-ne pe rețeaua de socializare Sputnik Moldova pe OK.