CHIȘINĂU, 28 nov – Sputnik. Procurorii oficiului „Nord” al PCCOCS, în comun cu ofițerii subdiviziunilor specializate ale Serviciului Vamal, au efectuat o serie de percheziții la mai multe puncte comerciale din zona de nord a țării.
Descinderile au avut loc în cadrul unui dosar penal intentat pentru contrabandă cu mărfuri, introduse ilegal în Moldova prin „perimetrul verde” al frontierei.
Documentările pe acest caz au început în luna august curent. Potrivit procurorilor, suspecții procurau mărfurile de la piața „KM 7” din orașul Odesa, Ucraina, și le introduceau în țară cu ajutorul unei bărci.
Patru membri ai grupării criminale au fost reținuți în flagrant sâmbătă noaptea, în momentul depozitării unor loturi de mărfuri într-un garaj din orașul Rezina.
Inițial, indivizii au refuzat să se conformeze cerințelor legale și s-au baricadat în încăpere, fiind necesară forțarea ușii de acces.
După pătrunderea grupei de intervenție în depozitul improvizat, au fost depistate mai multe loturi de articole vestimentare și de încălțăminte, în asortiment, fără acte de proveniență. Valoarea acestora a fost estimată la peste un milion de lei.
Procurorii PCCOCS, în comun cu ofițerii subdiviziunilor specializate ale Serviciului Vamal, au demarat o serie de percheziții la domiciliile persoanelor reținute, precum și la mai multe puncte comerciale din regiunea de nord a țării.
În total, au fost efectuate peste 50 de percheziții, în rezultatul cărora au fost găsite mărfuri introduse prin contrabandă. Oamenii legii vor identifica toate persoanele implicate în schema de contrabandă.
Sunt vizate atât persoanele care organizau introducerea clandestină a bunurilor, cât și comercianții care le vindeau.
Valoarea mărfurilor depistate în cadrul perchezițiilor depășește suma de 1,5 milioane de lei.
Suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore. Dacă vor fi găsiți vinovați, bărbații riscă închisoare pe un termen de la trei până la zece ani.