CHIŞINĂU, 17 oct — Sputnik. Ofițerii de Patrulare nu mai ridică plăcuțele de la autoturismele parcate neregulamentar, ci tot automobilul. Aceasta este noua practică din Capitală.
Amintim că până în primăvara acestui an, polițiștii ridicau doar plăcuțele de înmatriculare ale automobilelor parcate neregulamentar. Dar aleșii poporului au considerat această practică neeficientă în lupta împotriva celor care parchează în locuri în care nu este permis acest lucru.
Pedeapsă mai blândă pentru parcarea ilegală. Ce au votat deputații de la Chișinău>>
Doar că în paralel, autoritățile au amendat norma legală astfel ca polițiștii să poată ridica nu plăcuțele, dar întreaga mașină.
În data de 18 iunie 2018, Guvernul a aprobat Regulamentul privind modul de ridicare, transportare, depozitare și restituire a mijloacelor de transport în procesul de constatare a contravenţiilor. Acest document prevede că un autoturism poate fi ridicat dacă "staţionarea mijlocului de transport poate genera un pericol iminent pentru interesul public". Altfel spus, poate fi ridicat orice vehicul care nu este parcat regulamentar.
Și nu doar ridicat, dar și dus la o parcare cu plată a poliției: "mijlocul de transport poate fi ridicat, şi, dacă nu poate fi predat proprietarului, posesorului sau reprezentantului lor, este adus la parcarea specială sau la subdiviziunea specializată ori teritorială a Poliţiei cea mai apropiată de locul constatării contravenţiei".
Și aici urmează momentul cel mai interesant. Parcarea specială este cu plată, ea costă și costă mult.
Înainte că înainte era mai bine
Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 557 din 18 iunie 2018 stabilește taxele pentru serviciile de ridicare/transportare a mijloacelor de transport şi de depozitare a acestora la parcarea specială sau la subdiviziunea specializată ori teritorială a Poliţiei. Și acestea sunt usturătoare.
Spre exemplu, taxe pentru ridicarea ciclomotoarelor, motocicletelor, autoturismelor, remorcilor de autoturism, autobuzelor, autocamioanelor, remorcilor de autocamion în perimetrul municipiilor Chişinău, Bălţi şi al centrelor raionale este de 250 de lei pentru un transportator, adică pentru o unitate transportată.
Dacă ciclomotoarele, motocicletele, autoturismele, remorcile de autoturism sunt ridicate în suburbiile municipiilor Chişinău, Bălţi şi ale centrelor raionale, taxa este de 300 de lei pentru o unitate, iar în cazul autobuzelor, autocamioanelor, remorcilor de autocamion — de 350 de lei pentru o unitate.
Și asta nu este tot. Ca să-și recupereze mașina, șoferul va trebuie să achite și taxa pentru transportarea ei, care iarăși este una usturătoare.
Astfel, taxe pentru transportarea ciclomotoarelor, motocicletelor, autoturismelor, remorcilor de autoturism, autobuzelor, autocamioanelor, remorcilor de autocamion în afara municipiilor Chişinău, Bălţi şi a centrelor raionale este de 7 lei pentru un kilometru. Iar în cazul autobuzelor, autocamioanelor, remorcilor de autocamion este de 10 lei pentru un kilometru.
Dar și asta nu e tot. Pe lângă taxele de ridicare și transportare a unităților de transport ridicate de poliție, șoferii vor trebuie să plătească și taxele pentru "serviciile de depozitare la parcările speciale". Și acestea iarăși sunt usturătoare.
Pentru autoturisme, remorci de autoturism:
depozitarea pe un termen de până la 5 zile — 15,0 lei/ora;
depozitarea pe un termen mai mare de 5 zile — 200,0 lei/24 ore;
Pentru autobuze:
depozitarea pe un termen de până la 5 zile — 20,0 lei/ora;
depozitarea pe un termen mai mare de 5 zile — 360,0 lei/24 ore;
Pentru autocamioane, remorci cu lungimea mai mare de 7 m:
depozitarea pe un termen de până la 5 zile — 40,0 lei/ora;
depozitarea pe un termen mai mare de 5 zile — 700,0 lei/24 ore;
Pentru ciclomotoare, motociclete:
depozitarea pe un termen de până la 5 zile — 15,0 lei/ora;
depozitarea pe un termen mai mare de 5 zile — 200,0 lei/24 ore.
Acum să facem un calcul simplu. Înainte, potrivit Codului Contravențional, dacă polițiștii îți ridicau plăcuțele de înmatriculare, aveai de plătit o amendă de la 250 la 500 de lei cu aplicarea a 2 puncte de penalizare pentru oprirea, staționarea sau parcarea în locurile interzise a autoturismului. După care îți ridicai plăcuțele și cu asta basta.
Acum însă trebuie să plătește mult mai mult, dacă facem un calcul aproximativ. În primul rând, taxa pentru ridicare — 250 de lei sau 350 de lei dacă nu ești în afara municipiilor Chișinău, Bălți sau a reședințelor de raion. Plus, taxa de transportare (7-10 lei pentru un kilometru). Dacă îți duc mașina la o distanță de 20 de km, ai de achitat 140 sau 200 de lei. Și, în final, taxa pe parcare, care depăși 1000 de lei dacă nu reușești să-ți ridici mașina timp de 5 zile.
Adunând, constatăm că, dacă ne-a fost ridicat autoturismul de poliție, avem de plătit o taxe de vreo 1500 de lei pentru ridicarea, transportarea și parcarea automobilului, plus amenda pentru parcarea neregulamentară, pe care nu a anulat-o nimeni, de 250 — 500 de lei.
Iată de ce șoferii din Republica Moldova au scăpat de dracu', dar au dat de tată-său.
Inspectoratul Național de Patrulare a și plasat pe pagina sa de Facebook un film în care ne arată cum Poliția ridică mașinile parcate neregulamentar undeva în centrul Capitalei.
De dragul adevărului trebuie să menționăm că și șoferii care au parcat neregulamentar sunt total iresponsabili, dat fiind că au blocat ieșirea dintr-o unitate de pompieri.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia redacției Sputnik.