Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

”Integrarea europeană” în Constituția Republicii Moldova se amână

© Sputnik / Мирослав РотарьПарламент
Парламент - Sputnik Moldova
Abonare
Nu susțin proiectul deputații PL, PLDM și PCRM. Fracțiunea PSRM, a doua ca mărime în Parlament, a părăsit sala de ședințe în semn de protest față de acest proiect de lege.

CHIȘINĂU, 12 oct – Sputnik. Votul pentru proiectul de completare a Constituției Republicii Moldova cu prevederi ce stabilesc vectorul de integrare europeană ca obiectiv strategic de dezvoltare a țării a fost amânat pentru săptămâna viitoare. Pentru această inițiativă constituțională, care necesita cel puțin 67 de voturi, s-au pronunțat doar deputații democrați și cei din Grupul Parlamentar Popular European, ceea ce înseamnă 51 de voturi.

Nu susțin proiectul deputații PL, PLDM și PCRM. Fracțiunea PSRM, a doua ca mărime în Parlament, a părăsit sala de ședințe în semn de protest față de acest proiect de lege.

Заседание Парламента 27.09.2018 - Sputnik Moldova
Deputații, în fața răscrucii: Totul va ieși la iveală în ședința de vineri

Ce prevede proiectul elaborat de deputații PD și PPE

Proiectul, elaborat de deputații democrați și cei din Grupul Parlamentar Popular European, prevedea completarea Constituției cu un articol nou care stipulează că integrarea europeană a Republicii Moldova reprezintă obiectivul strategic de dezvoltare a tării, iar procedura de aderare a Republicii Moldova la tratatele constitutive ale Uniunii Europene vor fi stabilite de Parlament prin lege organică. Totodată, autorii au propus completarea preambulului Constituţiei cu o propoziţie nouă prin care se va scoate în evidenţă aspiraţiile de integrare europeană a ţării şi promovarea orientării Republicii Moldova spre spaţiul valoric democratic european.

”Este un interes strategic al Republicii Moldova de integrare europeană. Ceea ce introducem în Constituție nu este pentru astăzi și mâine. Este pentru viitoarele generații. Integrarea europeană este un proces de durată. Este vorba despre o garanție constituțională”, a declarat unul din autori, președintele Parlamentului, Andrian Candu.

Acesta a invitat foștii colegi de alianță – PL și PLDM – să nu condiționeze introducerea acestei sintagme în Constituție prin înlocuirea în Legea Supremă a sintagmei limba moldovenească cu limba română.

Socialiștii, mai multe întrebări fără răspuns

Deputații socialiști au declarat că un asemenea deziderat trebuie introdus în Constituție în urma unui referendum.

”Nu putem discuta despre integrare europeană, deoarece nu avem nicio șansă de integrare europeană. Acest proiect nu are substanță juridică, ci doar ideologică. Ce se va întâmpla cu Transnistria, cu Găgăuzia, cu cetățenii care susțin integrarea euroasiatică?”, au întrebat socialiștii.

Potrivit fracțiunii PSRM, niciun articol din Constituția țării nu interzice integrarea europeană, de aceea nu are nici un sens introducerea unui articol aparte.

Valeriu Ostalep - Sputnik Moldova
Ostalep: "Integrarea Europeană" în Constituția Moldovei nu are niciun sens

”Potrivit sondajelor, integrarea europeană nu este atractivă pentru cetățeni. Această modificare în Constituție va scinda societatea. Este un exercițiu antidemocratic și anticonstituțional”, a declarat deputatul socialist Vlad Bătrâncea, care a anunțat că fracțiunea sa va părăsi sala de ședințe în semn de protest.

După criticile aduse proiectului și de PL și PLDM, Candu s-a arătat dezamăgit și a amânat votarea proiectului pe săptămâna viitoare. Acesta a solicitat ca votul să fie nominal.

Inițiativa, susținută de CC, dar respinsă de șeful statului

În luna octombrie 2017, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o hotărâre cu privire la crearea unui grup de lucru care urma să elaboreze un proiect de lege cu privire la modificarea și completarea Constituției țării cu un nou articol privind orientarea Republicii Moldova la spațiul valoric democratic european, ca element definitoriu al identității constituționale a Republicii Moldova. Din grupul de lucru au făcut parte deputați din fracțiunile parlamentare, specialiști din cadrul Secretariatul Parlamentului, Cancelariei de Stat, experți constituționaliști și de politică externă. Nu și-au delegat reprezentanți în această comisie fracțiunile PSRM, PLDM, PL și PCRM.

Proiectul de lege cu privire la modificarea și completarea Constituției țării cu un nou articol privind orientarea Republicii Moldova la spațiul valoric democratic european, ca element definitoriu al identității constituționale a Republicii Moldova a fost trimis ulterior spre avizare Curții Constituționale. La 11 decembrie 2017, Înalta Curte a decis că proiectul de modificare a Constituției care prevede în textul Legii Supreme integrarea europeană ca orientare strategică a Republicii Moldova poate fi adoptat de Parlament. Potrivit Curții, proiectul de lege pentru modificarea și completarea Constituției nu încalcă limitele revizuirii impuse de Legea Supremă. Magistrații au constatat că acest proiectul de lege pentru modificarea și completarea Constituției poate fi adoptat după cel puțin șase luni de la data prezentării inițiativei de modificare a Constituției.

Președintele țării, Igor Dodon, a declarat atunci că acest subiect trebuie să fie obiectul unui referendum național. Potrivit șefului statului, numai poporul este în drept să decidă în chestiuni atât de importante cum ar fi introducerea integrării europene ca normă în Constituție.

Fluxul de știri
0