Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Seful OMC avertizează: urmează un război comercial global

© AP Photo / Donald StampfliThe World Trade Organization's headquarters in Geneva
The World Trade Organization's headquarters in Geneva - Sputnik Moldova
Abonare
Potrivit Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), efectele economice ale măsurilor tarifare nu au fost până acum puternic resimţite, dar, dacă această tendință continuă, războiul economic ar putea duce la o scădere accentuată a creșterii globale și la reducerea numărului de locuri de muncă.

BUCUREŞTI, 29 sept — Sputnik, Doina Crainic. Comunitatea internațională trebuie să facă tot posibilul pentru a preveni un război comercial la nivel global, spune șeful Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), Roberto Azevedo.

Флаги США и Китая - Sputnik Moldova
China a anulat negocierile comerciale cu SUA

„Tensiunile sunt în creștere, noile tarife care au fost menționate astăzi se referă la miliarde de dolari, se pregătesc noi măsuri și, sincer, nu vedem cum se vor sfârşi toate acestea", a declarat Roberto Azevedo, la Forumul „Promovarea de măsuri pentru facilitarea comerțului și a investițiilor pentru dezvoltare: O perspectivă eurasiatică", eveniment care are loc în Astana, Kazahstan, începând pe 28 septembrie. 

Azevedo a adăugat că, dacă această tendință continuă, aceasta va deveni o amenințare care va afecta stabilitatea, creşterea și crearea de locuri de muncă. Potrivit managerului, acest scenariu ar putea afecta toate regiunile lumii. 

„Asistăm deja la efecte limitate: reducerea exporturilor, companiile fac mai puţine investiții în crearea de locuri de muncă, este un lucru îngrijorător", a declarat șeful OMC. 

Joi, Organizația Mondială a Comerțului a emis previziuni mai puţin optimiste de creștere în ceea ce priveşte comerțul mondial în 2018 și 2019, îndemnând guvernele să manifeste „reținere" într-un context marcat de „intensificarea tensiunilor comerciale". Conform ultimelor estimări, se așteaptă ca comerțul mondial să crească în acest an cu 3,9% și cu 3,7% anul viitor, în timp ce se așteaptă încă o creștere de 4,4% și 4,0% în aprilie. 

Drapeaux de la Chine et des USA - Sputnik Moldova
Miliarde în joc: De ce SUA acutizează războiul comercial cu China

Referindu-se la această previziune, Roberto Azevedo a explicat că organizația a evaluat câteva scenarii, printre care un „război comercial global în care toate țările ar introduce tarife nefavorabile cooperării". Aceasta ar putea conduce la un declin al comerțului mondial și la o scădere cu 7,5% a creșterii la nivel mondial. 

„Trebuie să facem tot posibilul pentru a preveni acest scenariu. Întreaga comunitate globală are această responsabilitate", a concluzionat el. 

Statele Unite și China sunt implicate de luni de zile într-un război comercial prin impunerea de măsuri tarifare. 

Pe lângă „duelul" dintre Washington și Beijing, Uniunea Europeană și alte puteri economice majore sunt alarmate de posibilitatea unui război comercial generalizat, având în vedere că administrația americană s-a angajat într-o confruntare cu toți partenerii majori ai SUA.

Fluxul de știri
0