CHIȘINĂU, 24 aug — Sputnik. Producția de struguri din acest an va fi mai mare cu 15 la sută comparativ cu media înregistrată în ultimii 8 ani și va fi de de 15 — 17 mln dal. Datele au fost prezentate de Oficiul Național al Viei și Vinului.
”Anul vitivinicol 2017-2018 înregistrează cea mai timpurie recoltă de struguri din ultimii 40 ani, având în vedere că perioada de cules a început cu 14-21 de zile mai devreme”, informează instituția printr-un comunicat.
Potrivit raportului Oficiului Național al Viei și Vinului, în acest an, de pe fiecare hectar vor fi colectate între 4 și 16 tone de ciorchini, care ulterior vor ajunge pe masa consumatorilor sau vor fi transformați în vin.
Totodată, productivitatea soiurilor tehnice roșii va fi în creștere cu 15%, în timp ce în cazul soiurilor albe va rămâne la nivelul anului 2017. Prognozele specialiștilor sunt optimiste și în ceea ce privește calitatea strugurilor mustoși, care s-au copt mai devreme în acest an.
„Oficiul Național al Viei și Vinului depune toate eforturile necesare pentru ca sectorul vitivinicol din Moldova să se dezvolte, iar materia primă și producția de vin să fie de cea mai înaltă calitate. Prognozele din acest an ne bucură extrem de mult, în condițiile în care strugurii s-au copt mult mai devreme decât de obicei, ceea ce constituie un avantaj pentru producători. În ultimii ani, vedem că volumul producției de struguri este în creștere, dovadă că acțiunile noastre sunt corecte", a declarat Gheorghe Arpentin, director Oficiului Național al Viei și Vinului.
În perioada 1 august 2017 — 31 iulie 2018, volumul total al exporturilor de vinuri moldovenești a atins cifra de 14.39 mln dal, ceea ce înseamnă o creștere cu 3% față de aceeași perioadă a anului trecut. S-a majorat cu 5,2% și volumul vinului îmbuteliat, ajungând la 57 mln dal. Totodată, au fost comercializați în vrac 10,09 mln dal de vin, în creștere cu 1,5% față de 2017.