Desemnarea lui Dmitri Kozak în calitate de reprezentant special al președintelui rus pentru dezvoltarea relațiilor economice și comerciale cu Republica Moldova este unul dintre acele evenimente care generează, absolut întemeiat, numeroase interpretări.
De fapt, pentru cel mai bun manager pentru situații de criză al guvernului rus căruia, deja de două decenii, i se încredințează cele mai complicate sectoare și cele mai grandioase proiecte și care, în acest răstimp, datorită profesionalismului său și eficienței, și-a creat o reputație pur și simplu legendară, anume de Moldova este legat unul dintre puținele eșecuri din cariera sa. Totodată, acel eșec de acum cincisprezece ani a fost unul extrem de mare și a avut un răsunet enorm.
Este vorba de încercarea nereușită din anul 2003 de reglementare definitivă a conflictului transnistrean, rămasă în istorie cu numele inițiatorului proiectului: memorandumul Kozak.
Esența soluționării consta în federalizarea Moldovei, de menționat, în variantă asimetrică. Transnistria și Găgăuzia urmau să obțină statut special cu drepturi și împuterniciri largi în cadrul statului moldovenesc. Iar Moldova își asuma obligația de a-și păstra neutralitatea, de a-i acorda Rusiei dreptul de dislocare a trupelor pe teritoriul Transnistriei pe o perioadă de 20 de ani în calitate de garant al reglementării conflictului, precum și un șir de alte aspecte.
Acea istorie a fost remarcabilă mai ales prin detalii, deoarece eșecul s-a produs chiar în ultimul moment: exact în ajunul datei stabilite, Vladimir Voronin, la acea oră președinte al Moldovei, a refuzat să semneze documentul pe care deja îl parafase. Iar conducerea de la Chișinău nu ascundea faptul că acea decizie a fost luată în urma unor presiuni fără precedent din partea Occidentului.
Personal pentru Kozak, cele mai neplăcute momente legat de acel proiect a fost, cu siguranță, faptul că a lucrat asupra acestuia la indicația personală a lui Vladimir Putin, care urma să fie prezent la evenimentul istoric. Zădărnicirea semnării memorandumului s-a soldat cu anularea, în ultima clipă, a vizitei președintelui rus la Chișinău.
Articolul integral îl puteți citi pe ru.sputnik.md.