BUCUREȘTI, 16 mai — Sputnik, Dragoș Dumitriu. "Trump a aruncat un chibrit aprins în Ierusalim fără nici un plan pentru stingerea incendiului", titrează "The Guardian". Primele evenimente și reacții (în lanț) dau dreptate prestigiosului cotidian britanic.
Chiar în prima zi, forțele armare israeliene au ucis aproape 60 de palestinieni, dintre care câțiva copii și adolescenți, iar câteva mii au fost răniți — peste 1300 prin împușcare directă. E vorba de civili manifestanți, neînarmați, aflați nu pe teritoriul israelian, ci în Fâșia Gaza.
Premierul Netanyahu a pretextat că "s-ar fi încercat" trecerea frontierei"… în condițiile în care nu există nicio frontieră! Un alt pretext ar fi implicarea organizației Hamas — dar nu s-a înregistrat nici vreun atac tipic acestei organizații, nici vreo armă printre manifestanți.
Cele mai dure reacții internaționale au venit din partea statelor Europei occidentale, dar mai ales din partea Turciei. Ankara și-a rechemat consulul de la Tel Aviv, ulterior și Ministerul de Externe israelian cerându-i „să se întoarcă în ţara sa pentru o perioadă de timp".
Și Africa de Sud și-a retras ambasadorul din cauza violențelor comise de autoritățile israeliene. "Din cauza caracterului grav şi orb al ultimului atac israelian", motivează guvernul sud-african decizia rechemării ambasadorului.
"Victimele participau la manifestaţii paşnice împotriva inaugurării Ambasadei Statelor Unite la Ierusalim, agresiunea violentă a forţelor armate israeliene constituie o provocare", consideră autoritățile de la Pretoria.
Cele mai dure replici le-au schimbat însă premierul Netanyahu și președintele Turciei, Recep Erdogan.
Erdogan a folosit sintagma "Terorism de stat", acuzând Israelul de "genocid" în Fâșia Gaza.
"Ceea ce a făcut Israelul este un genocid", a spus Erdogan. "Condamn această dramă umanitară, acest genocid, indiferent din care parte vine, din Israel sau din America", a declarat președintele turc aflat la Londra.
Erdogan a spus cu această ocazie că SUA s-au discreditat ca mediator al conflictului din zonă.
Replica lui Netanyahu pentru Erdogan nu a întârziat — premierul israelian ripostând violent:
"Erdogan este unul dintre cei mai mari susținători ai Hamas și nu există nicio îndoială că el înțelege bine terorismul și masacrele", a declarat Netanyahu, subliniind "Să nu ne țină lecții de morală nouă".
Dialogul mesajelor dure a continuat, președintele turc lansând o nouă acuzație foarte gravă — apartheid.
"Netanyahu este premierul unui stat apartheid care ocupă de peste 60 de ani teritoriile unui popor fără apărare, încălcând rezoluțiile ONU", a acuzat Erdogan. "Pe mâinile sale este sânge palestinian și nu își poate acoperi crimele atacând Turcia".
Dar, cea mai dură reacție a avut-o Erdogan trimițându-l pe Netanyahu la Cartea Sfântă a evreilor, la cele Zece Porunci.
"Vrei o lecție de umanitate? Citește cele zece porunci", a scris Erdogan pe contul său de Twitter. Precizez că Recep Tayyip Erdogan este pasionat de studiul religiilor, iar pentru cunoscători cele Zece Porunci erau special date bărbaților evrei.
Netanyahu is the PM of an apartheid state that has occupied a defenseless people's lands for 60+ yrs in violation of UN resolutions.
— Recep Tayyip Erdoğan (@RT_Erdogan) 15 мая 2018 г.
He has the blood of Palestinians on his hands and can't cover up crimes by attacking Turkey.
Want a lesson in humanity? Read the 10 commandments.
Să mai spunem că vineri va avea loc în Turcia, un summit extraordinar al Organizației Cooperării Islamice, la solicitarea premierului turc Binali Yildirim. OCI grupează 57 de state musulmane, iar Turcia este actualul președinte în exercițiu.
Premierul Binali Yildirim a cerut țărilor musulmane care au relații cu Israelul "să le reconsidere". Să mai spunem că, în decembrie, OCI a condamnat, la solicitarea președintelui Edogan, decizia lui Donald Trump de a muta ambasada americană la Ierusalim.