Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Iată cum îi înveţi pe copiii tăi empatia şi altruismul într-o lume individualistă

Abonare
Trăim într-o lume individualistă, care pune tot mai puţin preţ pe ideea de jertfă, altruism, comuniune. Însă, pentru a se dezvolta normal, copiii au nevoie să dobândească abilităţi sociale importante, printre care empatia şi altruismul. 10 trucuri pe care trebuie să le pui în aplicare.

BUCUREŞTI, 11 mai — Sputnik, Doina Crainic. Egoismul este o tendinţă firească la copii. Ei vor să păstreze pentru ei ceea ce au și să nu împartă cu altcineva, mai ales dacă ne referim la copiii mici. Dar, atunci când începem să dăruim ceva altor persoane, copiii noștri vor tinde să imite acest comportament, învăţând şi ei să dăruiască şi să răspundă nevoilor celor din jur în măsura în care pot la vârsta lor.

Studentă, domnişoară, zâmbet - Sputnik Moldova
Ce ne face cu adevărat fericiţi? Nu banii, nici succesul. Ce spune un studiu

Mereu auzim că trăim într-o lume plină de răutate, excesiv de individualistă, însă nu discutăm prea des despre cum o putem schimba noi pornind de la modul cum ne creştem şi educăm copiii. Tindem să îi ocrotim pe copiii noștri de această lume, în loc să depunem cu toţii efortul de a crea o societate mai bună crescând copii altruişti într-o lume individualistă.

Un terapist, Becky Mansfield, fondator al portalului yourmodernfamily.com, propune 10 trucuri pe care le putem folosi pentru a dezvolta copiilor abilităţi de empatie şi altruism:

1. Fiţi un exemplu. Trebuie să fii un exemplu de bunătate dacă vrei ca şi copiii tăi să fie buni cu alții. „Părinții mei erau întotdeauna buni cu alții. Astfel, am încercat şi eu să fiu la fel. Într-o zi, fiul meu mi-a spus: «Mamă, când l-ai ajutat pe acel bărbat cu bastonul să iasă din mașină ieri, tata ne-a spus să privim cum îi ajuţi pe alții fiindcă vrea să fim ca tine.» Ce minunat este să afli că micuţii te urmăresc cum faci un bine, chiar și atunci când nu îţi dai seama [că ei se uită la tine]", spune terapeutul.

2. Nu vorbiți despre alții (nu bârfiţi) în fața copiilor dvs.! E o recomandare foarte serioasă! Copiii ascultă ce vorbiţi. „Absorb" totul ca un burete. În curând vor începe să facă la fel. Psihologul mărturiseşte că, în activitatea sa, a observat deseori acest lucru.

3. Salutaţi oameni necunoscuţi. Putem saluta oamenii din jur și chiar să intrăm în vorbă cu cei cu care ne nimerim la magazinul alimentar. „Mama și bunica mea făceau aşa și îmi plăcea mereu să văd cum acest lucru aducea un zâmbet pe chipul celeilalte persoane. Cred că avem posibilitatea să facem pe oricine să se simtă special în orice moment al zilei!".

4. Fii plin de atenţie faţă de familia ta. Găteşte brioşe cu afine dacă ştii că fiul tău le adoră și oferă fiecăruia o îmbrățișare din senin. În curând îi veţi vedea şi pe copiii voştri comportându-se astfel unii cu alții. În familie, trebuie să fii prezent cu mintea, cu spiritul și cu inima… nu doar fizic.

5. Povesteşte-le despre momentele când ai ajutat pe cineva. Copiilor le place să audă astfel de istorisiri, astfel, fii un bun exemplu chiar și atunci când nu sunt martori la acea faptă.

Familie tradițională, odihnă - Sputnik Moldova
Societate
Pentru părinţi: De ce este important să conversezi cât mai mult cu copilul. Nou studiu

6. „Învaţă un om să pescuiască." Poate aţi auzit zicala „Dacă dai unui om un pește, îl hrănești pentru o zi. Dacă îl înveţi pe un om să pescuiască, îl hrănești pentru toată viață [va avea hrarnă toată viaţa]." „Fratele meu mi-a spus asta odată când eram în liceu și nu am uitat această zicală. Acum cred că mi-a spus asta fiindcă l-am rugat să-mi pună în funcţiune calculatorul și i-am cerut să facă asta în locul meu, în loc să îl rog să mă învețe să fac singură. Totuşi, am învățat lecția", scrie terapeutul. Lecţia este să încercaţi să le creaţi copiilor ocazii pentru a se ajuta unul pe celălalt. „O poţi ajuta pe sora ta să urce scările?", „Îi poţi citi frătiorului tău mai mic o poveste?" — iată exemple.

7. Priveşte-l pe copilul tău! E bine ca el să știe că îl vezi şi că îl asculţi. Arată-i când eşti mândru de el. Oamenilor le plac cuvintele de confirmare (a valorii lor).

8. Faceţi-l să înțeleagă de ce procedăm într-un anumit mod. „Le spun copiilor mei de ce m-am implicat într-o acţiune de voluntariat și cum îi ajută acest lucru pe alții. Creaţi-le ocazii de a se oferi şi ei voluntar într-o acţiune alături de voi", recomandă Becky Mansfield.

9. Răsplăteşte-i pe copii pentru bunătatea pe care au arătat-o. Răsplata nu trebuie să constea neapărat în obiecte. Este mai de folos să constea în a le oferi momente frumoase în familie: de exemplu, să mergeţi împreună într-o excursie.

Care este cel mai sigur loc în avion: Descoperire importantă>>>

10. Învăţaţi-i prin exemplu. Dacă sunteţi bun cu copiii voștri, vor fi buni cu alții. Vorbiţi cu ei. Cântați-le. Îmbrăţişaţi-i. Spuneţi-le lucruri frumoase și creaţi ocazia să vă spună şi ei, la rândul lor, lucruri frumoase. La cină, încurajaţi-l pe fiecare copil să spună două lucruri frumoase despre toți cei de la masă. Copiii noștri zâmbesc când cineva le spune ceva frumos.

Fluxul de știri
0