CHIŞINĂU, 9 mai — Sputnik. La Chişinău şi în toată ţara vor ave loc un şir de acţiuni consacrate zilei de 9 mai. Sputnik vă prezintă principalele dintre acestea.
La Chişinău, manifestările oficiale vor începe la ora 09:00. Conducerea ţării va depune flori la „Flacăra Eternă" de la Memorialul „Eternitate".
Principala acţiune a sărbătorii de astăzi este Marşul memoriei „Regimentul Nemuritor", organizat sub egida preşedintelui ţării Igor Dodon. Participanţii se vor aduna de la ora 09:30 până la ora 10:00 în preajma Arcului de Triumf, apoi vor porni în coloană spre Complexul Memorial „Eternitate", unde va avea loc ceremonia de depunere a florilor la "Flacăra Eternă". În fruntea coloanei, în automobile de epocă, se vor deplasa veteranii războiului.
Şeful statului a declarat anterior că la această acţiune vor participa în jur de o sută de mii de locuitori ai capitalei. El a precizat că va fi prezent împreună cu toată familia şi, pentru prima dată în cei 26 de ani de independenţă, „preşedintele ţării va păşi în fruntea acestei coloane".
În ajunul zilei de 9 mai, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Capitală, a avut loc un concert grandios consacrat acestei sărbători.
Bălţi
În capitală de nord a ţării, acţiunile de sărbătoare vor demara cu un marş la Memorialul Gloriei Militare. În oraş vor fi organizate un şir de expoziţii şi concerte.
Orhei
În ziua de 9 mai, la Orhei va avea loc un concert de amploare la care va participa legenda estradei moldoveneşti Margareta Ivanuş, artistul poporului din Moldova Vitalie Dani şi baritonul Vitalie Maciunschi. Concertul va începe la ora 15:00, în parcul Ivanos.
Tiraspol
La Tiraspol, în ziua aniversării a 73 de ani de la Victorie vor avea loc mai multe evenimente de amploare — Parada Victoriei, Marşul memoriei „Regimentul Nemuritor", un şir de acţiuni în cinstea veteranilor, iar sărbătoarea se va încheia cu un spectaculos foc de artificii.
Şi în alte oraşe din regiunea transnistreană vor fi organizate manifestări de sărbătoare.
În jur de 400 de mii de originari din Moldova au luptat în rândurile Armatei Sovietice. Acţiunile de eroism ale 250 de mii dintre aceştia au fost menţionate cu distincţii, 19 persoane devenind Eroi ai uniunii Sovietice. În total, în ţara noastră au mai rămas în jur de 600 de veterani ai celui de al Doilea Război Mondial.