CHIȘINĂU, 20 oct — Sputnik. Ucraina și-a întărit paza la granița cu țările Uniunii Europene în cele patru regiuni limitrofe, inclusiv cu România și Ungaria.
Potrivit site-ului oficial al Serviciului de Stat de Frontieră al țării vecine, faza activă a operațiunii „Granița-2017" continuă. Pe același site este specificat că, începând cu 18 octombrie 2017, în cadrul acestei operațiuni, desfășurate în scopul consolidării pazei la granița cu țările Uniunii Europene, pe segmentul care cuprinde regiunile Volânia, Liov, Transcarpatia și Cernăuți, au fost antrenate rezervele Serviciului de Stat de Frontieră, ce aparțin Academiei Naționale a Serviciului de Stat de Frontieră al Ucrainei „Bogdan Hmelnițki", ale detașamentului Poliției de Frontieră „Dozor", ale comenduirii de frontieră operative, având un contingent total de peste 300 de militari.
Într-o discuție cu reporterul Sputnik, șeful Poliției de Frontieră al Republicii Moldova, Fredolin Lecari, a dost întrebat dacă aceste acțiuni ale Ucrainei i-ar putea afecta pe cetățenii țării noastre.
„Partea ucraineană ne-a adus la cunoștință. Noi suntem la curent. Am avut întrevederi la diferite nivele cu colegii din Ucraina. Cât privește segmentul de frontieră cu Republica Moldova, acesta a fost supus și până acum unui control sporit încă de la începutul operațiunii antiteroriste în Estul Ucrainei", a spus Lecari.
Vorbind despre segmentul Direcției Regionale de Vest a Serviciului de Frontieră al Ucrainei, Lecari a menționat că decizia respectivă este una luată „în cadrul afacerilor interne ale Ucrainei".
„Este complicat să comentez. Există anumite sarcini pe care ei trebuie să le îndeplinească, însă toate acestea trebuie să fie în limitele acordurilor. Și aceasta este o situație absolut normală. Acest lucru nu se va răsfrânge în niciun fel asupra cetățenilor Republicii Moldova, deoarece colaborarea cu Ucraina este la cel mai înalt nivel", a subliniat Lecari.
Acesta a menționat că nu există nici un fel de circumstanțe care să creeze disconfort la traversarea de către cetățenii Moldovei a frontierei cu Ucraina.