Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Hoții au dat iama în apartamentele din Capitală. – VIDEO

© Sputnik / Miroslav RotariВор
Вор - Sputnik Moldova
Abonare
Tot mai multe spargeri de apartament în Chișinău. Poliția Capitalei a venit cu un șir de sfaturi pentru proprietarii de locuințe ca aceștia să nu intre în capcanele hoților.

CHIȘINĂU, 12 oct — Sputnik. Angajații Inspectoratului de Poliție Râșcani al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău au reținut un bărbat de 33 de ani, originar din Transnistria, pentru că a furat, dintr-o locuință din strada Vasile Badiu, bani și bijuterii din aur în sumă totală de 53.000 de lei.

Toyota Rav4 Hybrid în dotarea poliției Republicii Moldova - Sputnik Moldova
Culmea: Poliția vrea să o amendeze pe femeia doborâtă de mașina guvernamentală

Cazul a avut loc în dimineața zilei de joi, 21 septembrie, când proprietarii locuinței nu erau acasă.

Potrivit Poliției, bărbatul a pătruns în casă forțând geamul din termopan.

Oamenii legii au reușit să ridice de la făptaș bunurile și banii furați, care urmează să fie returnate proprietarilor. Bănuitul și-a recunoscut vinovăția.

Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru furt în proporții deosebit de mari, care prevede închisoare pe un termen de până la 4 ani.

Individul a mai fost anterior judecat în regiunea transnistreană pentru fapte similare.

Poliția Capitalei recomandă următoarele măsuri de siguranță:

— Dacă plecați de acasă până la vecin sau lipsiți pentru puțin timp — nu lăsați ușa neîncuiată;

— Asigurați-vă ca ușa principală de acces în locuință să fie încuiată peste noapte;

Bancnote cu nominalul de 100 lei moldovenești - Sputnik Moldova
După amnistiere, hoții și bandiții fac prăpăd în Republica Moldova

— Fiți atenți ca în orice împrejurare să nu vi se fure cheile sau să nu le pierdeți. Daca totuși vi s-a întâmplat — schimbați imediat lacătul ușii;

— Deprindeți-vă copiii să reacționeze prompt atunci când cineva necunoscut încearcă să-i convingă că sunt prieteni sau colegi de serviciu cu dumneavoastră și au venit după cheile locuinței sau după bunurile din casă;

— Montați pe partea interioară a ușii un lanț de siguranță, care să limiteze deschiderea ei atunci când o deschideți pentru o persoană pe care nu o cunoașteți;

— Fiți atenți când vă bate cineva la ușă ca să vă vândă bunuri la prețuri avantajoase (veselă, detergenți, bijuterii, etc). Respectivul ar putea să vă distragă atenția cu scopul de a fura;

— Proprietarii apartamentelor situate la parter trebuie să închidă, pe timpul nopții, geamul de la baie. Montați grilaj sau un sistem de alarmă la ferestrele care sunt expuse pericolului de escaladare;

— În cazul în care plecați de acasă în concediu sau în zilele de odihnă, apelaţi la o cunoştinţă sau un vecin de încredere să vă supravegheze locuinţa. Lăsaţi acestuia un număr de telefon la care puteţi fi găsit.

Autor: Angela Covalciuc

Fluxul de știri
0