CHIȘINĂU, 29 sept — Sputnik. Potrivit sursei, discuțiile au inclus un schimb de vederi asupra aspectelor de actualitate ale agendei de cooperare între România și Republica Moldova, cu accent pe realizarea proiectelor de interconectare în domeniul energetic, asupra cooperării Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, evoluțiilor interne din această țară, respectiv asupra dezvoltărilor în reglementarea dosarului transnistrean.
În cadrul întrevederii, șeful statului român „a confirmat sprijinul continuu şi puternic al României pentru agenda europeană a Republicii Moldova, evidențiind importanța aplicării consecvente a reformelor asumate prin Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, astfel încât să aducă beneficii directe, concrete, cetățenilor săi".
Cei doi oficiali au vorbit, între altele, despre reforma justiției și administrației publice, proiectelor energetice ce vizează conectarea fizică a Republicii Moldova, prin intermediul României, la spațiul energetic european și piața comunitară.
La rândul său, Andrian Candu i-a mulțumit lui Klaus Iohannis pentru sprijinul României privind parcursul european al Republicii Moldova, inclusiv pentru acordarea recentă a celei de a treia tranșe a împrumutului rambursabil de 150 de milioane de euro.
Alte subiecte discutate de cei doi au fost implementarea Acordului de Asociere şi a Acordului Aprofundat şi Cuprinzător de Liber Schimb cu UE, măsurilor necesare din partea Republicii Moldova pentru realizarea în termenele convenite a interconectărilor energetice, în particular proiectul gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău.
În cadrul întrevederii a fost discutată și chestiunea reglementării transnistrene.