Doctorul în geografie Dorin Lozovanu și doctorul în istorie Constantin Ungureanu au participat la o emisiune moderată de jurnalistul Sergiu Praporșcic în studioul Sputnik Moldova, în care a fost abordată problema respectării dreptului la instruire în limba maternă cu care se confruntă minoritatea românească/moldovenească din Ucraina.
Savanții au menționat faptul că acest drept le este îngrădit conaționalilor noștri de către autoritățile de la Kiev. Situația acestora va deveni și mai proastă, iar procesul de deznaționalizare și de ucrainizare a lor și mai accentuat după ce președintele ucrainean, Petro Poroșenko, a promulgat o legea votată de Rada Supremă care, de fapt, lichidează învățământul în limba română.
"Ucraina își creează probleme pe viitor prin aceste politici intolerante față de minoritățile naționale", a declarat Dorin Lozovovanu.
În același timp, Constantin Ungureanu a prezentat un șir de date statistice care demonstrează faptul că statul ucrainean promovează o politică de asimilare a românilor/moldovenilor din Ucraina.
"În acest moment, în regiunea Cernăuți locuiesc aproximativ 180 de mii de români/moldoveni, ceea ce constituie cam 20 la sută din populația regiunii. Ei locuiesc compact, în 4 raioane din sudul regiunii Cernăuți", a precizat Ungureanu.
"Dacă imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, în regiunea Cernăuți, erau 106 școli cu predare în limba moldovenească, cum se spunea atunci, în momentul în care Ucraina și-a proclamat independența în regiunea Cernăuți mai erau doar 86 de școli cu predare în limba română, or la momentul de față mai sunt 63 de școli cu predare în limba română, plus încă 16-18 școli în care sunt atât clase cu predarea în limba română, cât și clase paralele cu predare exclusivă în limba ucraineană", a declarat Ungureanu, arătând declinul școlilor românești din Ucraina.
Precizăm că domnul Constantin Ungureanu este doctor în istorie, cercetător științific coordonator la Institutul de Istorie al AȘM, iar domnul Dorin Lozovanu, este doctor în geografie, cercetător științific coordonator la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Moldova, la Institutul de Ecologie și Geografie și conferențiar la Universitatea Academiei de Științe a Moldovei.
P.S. Emisiunea a fost realizată în studioul radio Sputnik Moldova înainte ca președintele ucrainean, Petro Poroșenko, să fi promulgat legea votată de Rada Supremă care prevede închiderea treptată a școlilor cu predare în limba română și a altor minorități naționale din Ucraina.