CHIȘINĂU, 23 sept — Sputnik. Deputații PPE Iurie Leancă și Valeriu Ghilețchi au înaintat o inițiativă legislativă de modificare a Articolului 320 al Codului Penal al Republicii Moldova, care prevede introducerea hotărârilor Curții Constituționale ca acte obligatorii pentru a fi executate, iar neexecutarea acestora, soldându-se cu tragerea la răspundere penală a persoanelor cu rea intenție.
"Cum e posibil ca un simplu cetățean care încalcă deciziile instanțelor de judecată să fie pedepsit penal, iar președintele țării, care nu execută deciziile Curții Constituționale să nu fie sancționat în niciun fel?! Mai mult ca atât, afirmă public, cu rea credință, că va sabota orice decizie a Curții", a precizat vicepreședintele Parlamentului Iurie Leancă, care este și liderul grupului parlamentar PPE.
Dacă Codul Penal va fi amendat de Parlament așa cum propune Leancă și Ghilețchi, atunci președintele Igor Dodon ar putea fi tras la răspundere penală pentru neexecutarea Hotărârii Curții Constituționale, asta presupunând o amendă de până la 35.500 de lei, până la 200 ore de muncă neremunerată în folosul comunității sau chiar detenție pe un termen de până la 2 ani.
Vom preciza că disputa dintre șeful statului, pe de o parte, și Guvern și Parlament, pe de altă parte, a apărut după refuzul președintelui Igor Dodon de a-l accepta în funcția de ministru al Apărării pe Eugen Sturza, care este candidatura premierului Pavel Filip. Dodon a declarat, în timp ce inspecta modul în care se desfășoară exercițiul militar "Scutul de Foc 2017" pe poligonul de la Bulboaca, că nu va accepta candidatura lui Eugen Sturza pentru funcția de ministru al Apărării, chiar acest lucru îl vor cere prin decizie magistrații Curții Constituționale.
"Nu am de gând să primesc jurământul de la candidatura propusă de Guvern, sper că Guvernul și majoritatea parlamentară vor înțelege și vor reveni la discuții pentru a numi în fruntea Armatei un profesionist", a declarat Dodon pentru o televiziune locală.