În luna februarie a acestui an am discutat la acest subiect cu fostul ministru al Mediului, liberalul Valeriu Munteanu, întrucât se vehicula zvonul că cetățenii Republicii Moldova ar putea rămâne fără apă potabilă. Iată ce declara acesta în cadrul unui interviu acordat studioului Sputnik Moldova:
"Construcția acestei hidrocentrale a început încă în anii 70. Ucraina a valorificat de la Independență încoace de sine-stătător acest proiect energetic mare, Moldova nu s-a mai implicat. Respectiv, o parte din teritoriul Republicii Moldova, malul drept al Nistrului, este folosit în continuare de Ucraina, iar dialogul bilateral pe care l-a purtat Moldova cu Ucraina nu a dat rezultate. Republica Moldova nu a intrat încă în drepturi pentru această proprietate a Republicii Moldova. Este adevărat, au fost realizate în ultimii ani, mai exact in 2010, când prim-ministru era Vladimir Filat, anumite acțiuni stângace ale administrației de la Chișinău, care au îngreunat și mai mult rezolvare acestei probleme”.
Munteanu mai spunea atunci că " ucrainenii nu s-au limitat la valorificarea pe deplin a acestui nod hidrografic și intenționează să crească capacitatea de producere a energiei electrice în amonte de Novodnestrovsk. Nu doar intenționează, dar își materializează această intenție printr-o licitație de selectare a unei companii care ar face studii de fezabilitate pentru alte șase hidrocentrale în amonte de Novodnestrovsk. Luate laolaltă, acest colos de producere a energiei electrice care a neglijat și în secolul trecut, dar și actualmente imperativele de mediu, pun în pericol viabilitatea fluviului Nistru, care este principal sursă de alimentare cu apă a Republicii Moldova — peste 80 % din necesitățile de apă ale Republicii Moldova sunt luate din Nistru."
În cadrul aceluiași interviu din februarie 2017, l-am întrebat pe Valeriu Munteanu, ministru al Mediului atunci, ce se va întâmpla dacă mai așteptăm fără a face nimic. Oare nu ne vom trezi că, peste jumătate de an, Ucraina va decide fără noi să facă ce vrea cu acest nod hidrografic. Iată cum a comentat Valeriu Munteanu această presupunere a mea, făcută în primul rând ca cetățean al Republicii Moldova, căruia îi pasă de proprietățile statului și integritatea țării:
"Nistrul și Prutul izvorăsc în Ucraina, iar 80% din apa acestor râuri este acumulată în Ucraina. În același timp, aceste râuri sunt transfrontaliere, în această situație există mai multe convenții internaționale și regionale care indică clar obligativitatea ca Ucraina să consulte cu Republica Moldova eventualele construcții pe care le face și gestionarea bazinului să fie făcute în comun. Trebuie să recunosc că Ucraina nesocotește aceste prevederi ale tratatelor internaționale și ale documentelor bilaterale care există în acest sens. În calitatea mea de ministru al Mediului am scris mai multe scrisori care s-au dovedit a fi unilaterale, fără răspuns din partea Ucrainei și la nivelul pe care-l reprezint cred că am epuizat orice dialog. Am sesizat Guvernul și Parlamentul Republicii Moldova pentru a fi întreprinse alte acțiuni la un nivel mai înalt, pentru a determina Ucraina să asculte părerea țării noastre, pentru a nu realiza acțiuni care ar afecta Republica Moldova. Chiar ieri la Guvern (12 februarie 2017) a fost întocmit un plan de acțiuni în acest sens."
Acum, după exact jumătate de an, am revenit la acest subiect deoarece recent Ucraina și-a făcut publică intenția de a propune spre privatizare Complexul Hidroenergetic Nistrean. În presă s-a scris foarte vag despre ce plan de acțiuni este vorba, doar citând declarațiile făcute de prim-ministrul Pavel Filip, care a menționat că vor avea loc negocieri cu partea ucraineană.
Valeriu Munteanu spunea în cadrul acelei discuții că problema este una complexă și trebuie implicați specialiști din diverse ministere. "Problema nu este doar una de mediu. Se impun acțiuni din partea Ministerului Economiei, pentru că este vorba de dimensiunea energetică. De asemenea, din partea Ministerului Justiției, pentru că vorbim de dimensiunea juridică a relațiilor cu Ucraina, evaluarea documentelor semnate cu Ucraina în acest sens, aprecierea juridică a acțiunilor sau inacțiunilor de până acum. Un actor cheie este și Ministerul de Externe, care a fost responsabil pentru "Tratatul cu privire la frontiera de stat dintre Republica Moldova și Ucraina din 1999" și toate documentele care reies din acest tratat, inclusiv stabilirea în natură a graniței cu Ucraina" menționa Valeriu Munteanu.
Ucraina vrea să privatizeze Complexul Hidroenergetic Nistrean, însă pentru a fi atractiv investitorilor, în jurul acestuia nu ar trebui să existe niciun fel de conflicte, de aceea, după ani de așteptare, a hotărât să reia dialogul cu Republica Moldova, înțelegând că trebuie să facă "liniște pe apele Nistrului".
Republica Moldova are un cuvânt greu de spus în discuțiile privind gestionarea apei din Nistru. Îl va spune oare?
Fostul director al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Victor Parlicov, a declarat pentru Sputnik Moldova că Republica Moldova este un actor cheie în soluționarea acestei probleme, fără acordul țării noastre Ucraina nu va putea construi acele hidrocentrale. Până aici totul este în regulă, doar că actualmente, după privatizarea acestui complex, ar înseamnă de fapt că negocierile nu vor mai fi purtate la nivel de guverne. Gestionari ai complexului vor fi persoane juridice despre care deocamdată nu se cunoaște nimic.
Victor Parlicov spune că există convenții internaționale pe care Ucraina trebuie să le respecte. Chiar dacă interesele financiare sunt mari, și Moldova ar avea o alternativă pentru piața energetică, ”mai presus de toate problema ecologică este cea care trebuie să ne îngrijoreze și faptul că populația Republicii Moldova ar putea rămâne fără apă".
Întrebat dacă și Moldova ar avea intenția să construiască, evident pe banii unor investitori străini, astfel de hidrocentrale, Victor Parlicov a explicat că "au existat câteva intenții, dar căderile de apă de pe Nistru în spațiul în care traversează Republica Moldova sunt foarte mici și atunci nu are niciun sens."
În iunie dialogul dintre Republica Moldova și Ucraina a fost reluat după o pauză de aproape trei ani. De ce anume acum?
Lucrurile se cam precipită în ultimul timp. Pe 10 iulie, la Chișinău, viceprim-ministru, ministru al Economiei Octavian Calmîc, a avut o întrevedere cu Natalia Boyko, viceministru pentru Integrarea Europeană din cadrul Ministerului Energiei și Industriei Cărbunelui al Ucrainei.
Partea moldavă s-a arătat deschisă pentru organizarea negocierilor cu grupul de lucru mixt moldo-ucrainean în prima decadă a lunii septembrie 2017, la Chișinău.
Subiectele negocierilor se vor axa pe patru aspecte cheie și anume: ”demarcarea frontierei de stat între Republica Moldova și Ucraina, recunoașterea reciprocă a drepturilor și reglementarea raporturilor de proprietate, aspectele de impact asupra mediului și social în contextul exploatării resurselor acvatice din bazinul râului Nistru, precum și alte aspecte ce țin de domeniul energetic”, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.
Cine sunt negociatorii din partea Moldovei, puteți afla din "Hotărârea Guvernului nr.1266 din 21.11.2016 cu privire la acordarea de împuterniciri" http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=367721
Pe 07 august a avut loc o ședință de lucru privind situația creată la Complexul Hidroenergetic Nistrean, însă deocamdată nu au apărut declarații în presă. Ce au decis, vom afla probabil în septembrie, atunci când la Chișinău vor veni și negociatorii ucraineni. Ce putem câștiga și ce putem pierde, puteți afla citind ”Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind asigurarea funcționării Complexului Hidroenergetic Nistrean”, care urmează a fi semnat.
Textul acordului îl găsiți aici: http://www.gov.md/sites/default/files/document/attachments/intr05_96.pdf
Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind colaborarea în domeniul protecției și dezvoltării durabile a râului Nistru, semnat la Roma pe 29 noiembrie 2012, a fost ratificat de partea ucraineană abia pe 7 iunie 2017. Acordul respectiv vine să înlocuiască Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind gestionarea în comun a apelor transfrontaliere, din 23 noiembrie 2003, care nu mai corespunde actualmente principiilor de gestionare a apelor transfrontaliere.
Complexul Hidroenergetic Nistrean(CHN) a fost pus în funcțiune în anul 1981 (CHE-1) și include două centrale hidroelectrice (CHE-1 și CHE —2) și o centrală hidroelectrică de acumulare prin pompare (CHEAP). CHE-2 este amplasată la 10 km în apropiere de s. Naslavcea, raionul Ocnița și a fost pusă în funcțiune în perioada 1982-2002.