Noroc cu facebook-ul, că mai are omul unde să-şi verse amarul. Într-o nouă postare, Mihai Ghimpu se plânge iar de moldovenii care, în majoritatea lor, nu mai pot alege grâul de neghină şi au o vocaţie aparte pentru calitatea de lingăi şi trădători.
„E greu, foarte greu să faci ceva pentru oameni pe un teritoriu ocupat și cu o societate foarte săracă", afirmă Ghimpu, pentru că sărăcia întotdeauna naște lingăi peste lingăi, trădători de mare speță și "salvatori ai omenirii".
Evident, Ghimpu se referă la situaţia nepotului său Dorin Chirtoacă, cel care a tot făcut bine şi iată cu ce s-a ales până la urmă.
Liberalul dezvoltă aici o „cugetare" de-a sa anterioară, la fel de profundă, despre aceea că „nu merită moldovenii să lupți pentru ei", pentru că, atunci când vine greul, o parte iau „apă în gură", iar alţii „mănânca c…t". Mă rog, în calitatea lui de politician, care, se ştie, parte din ei nu sunt străini de această ocupaţie, Mihai Ghimpul pricepe mai bine cum este cu mâncatul respectivului „produs".
Alta este nedumerirea noastră. Înveteratul liberal este deja de ani buni la guvernare şi tot de atâta timp promite să ne scape de corupţie, de sărăcie şi să aducă „schimbarea până la capăt". De aici şi fireasca întrebare: De ce ne zbatem în continuare în sărăcie şi mizerie?
Ghimpu îi dă în continuare cu reproşurile şi afirmă că „majoritatea lumii nu mai poate separa grâul de neghină, minciuna — de adevăr, dreptatea — de nedreptate, credință de necredință, hoțul — de omul cinstit, patriotul — de profitor".
Se presupune din start că, nici Mihai Ghimpu, nici restul anturajului său, nu sunt nici hoţi, nici profitori, ci sunt eminamente doar patrioţi cu simţul dreptăţii, animaţi de grija pentru binele comun. Dar cum se întâmplă atunci că a înflorit hoţia pe la atâtea instituţii unde liberalii şi-au instalat oamenii?
Bine, am putea să presupunem că toţi cei care au fost reţinuţi de structurile Anticorupţie pe la Primărie, ministere şi prin alte locuri sunt cu toţii oameni de treabă, victime ale unor jocuri politice, care nu au păcătuit nici măcar cu gândul şi nu au pus mâna pe ce nu-i al lor. Dar de ce a ajuns atunci Capitala într-un hal fără de hal, de ce ne înecăm în mizerie, de ce s-au transformat străzile în bazaruri orientale, de ce este distrus zi de zi patrimoniul arhitectural al oraşului, de ce nu avem drumuri reparate, dar avem fonduri europene deturnate?
Ghimpu se lansează în continuare în divagaţii justiţiare despre cei care „se vând ocupanților, mafioților şi trec cu uşurinţă de la un stăpân la altul, acceptând să promoveze, minciuna, fărădelegile şi nedreptatea.
„Oare averea și superioritatea sunt mai de preț decât viața unui om?", se întreabă Ghimpu, referindu-se evident la viaţa nepotului Dorin Chirtpacă şi la „decesul" politic al acestuia.
„Atunci când oamenii nu mai sunt oameni, înseamnă că se aproape sfârșitul lumii", conchide profetic incoruptibilul Mihai Ghimpu.
De altfel, într-o recentă discuție cu jurnaliștii, Mihai Ghimpu a recunoscut că, odată cu arestarea lui Chirtoacă, s-a terminat și cu cariera politică a acestuia.
"Cred că numai el știe ce este în sufletul lui. Să muncești de la o vârstă fragedă, să vii să iei Capitala falimentată, să o ridici și, în final, așa să se termine", a declarat Mihai Ghimpu.
Tot într-o postare pe facebook, Ghimpu comenta la un comunicat al liberalilor despre "schimbarea la față a bulevardului Ștefan cel Mare din Chișină" că, atunci când a venit timpul să se bucure de munca depusă, „în loc de un buchet de flori…, îi pun cătușe".
Dar oare Ghimpu nu se simte responsabil pentru situaţia în care a ajuns nepotul său?
Ani la rând, şeful liberalilor, Mihai Ghimpu, a ameninţat să taie în „carne şi oase" în cazul în care nepotul Dorin va fi atacat în campaniile electorale şi împiedicat să acceadă la Primărie. Şi avea de ce să ameninţe, pentru că aflarea lui Chirtoacă la cârma oraşului le-a adu foloase nenumărate liberalilor, dar şi lui Mihai Ghimpu în particular.
Mihai Ghimpu, geniul rău al lui Dorin Chirtoacă. Învinuirile unui fost liberal>>>
Nu o spunem noi, ci o spun unii dintre cei care au plecat din PL şi care au afirmat că Ghimpu l-a expus pe Ghirtoacă, profitând de pe urma lui „și politic, și financiar".
Avem tot temeiul să bănuim, la fel cum afirmă şi unii dintre foştii săi colegi, că Dorin Chirtoacă a fost animat de porniri sincere şi chiar a intenţionat să schimbe lucrurile, să vină cu un nou mod de a face politică, aşa cum promitea în campaniile electorală. Şi poate chir să lupte cu corupţia la Primărie. Doar că, îndrumat îndeaproape de unchiul său extrem de perspicace, acesta i-a preluat obiceiurile, s-a înecat în politicianism şi a uitat de toate.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia redacţiei Sputnik.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|