Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Bate vântul la Primărie, nu a schimbare, ci a pustiu

© Sputnik / Miroslav RotariПримэрия Кишинева
Примэрия Кишинева - Sputnik Moldova
Abonare
Odată cu îndesirea vizitelor ofițerilor CNA pe la Primărie, instituția se pustiește iar pe coridoarele acesteia începe să bată vântul

CHIȘINĂU, 26 mai — Sputnik. Se pare că la Primărie nu vor fi reținuți doar paznicii, pentru ca să aibă cine le deschide celor de la CNA, purtătorul de cuvânt, pentru că cineva trebuie să contabilizeze numărul celor reținuți și arhitectul șef, pentru că a fost ales abia de două zile și nu a reușit încă să se bucure de noua funcție.

Astfel în urma descinderilor de joi a angajaților Centrului Național Anticorupție și Procuraturii Anticorupție, alți câțiva funcționari, dar și edilul șef al Capitalei au ajuns în izolatorul CNA.

Sergiu Praporșcic - Sputnik Moldova
Dorin Chirtoacă este ca și arestat. Când urmează Mihai Ghimpu

Amintim că în cursul zilei de ieri, în urma unor percheziții efectuate în mai multe birouri de la Primăria Chișinău, dar și la domiciliile și în automobilele unor suspecți, au fost reținute nouă persoane. Printre acestea — secretarul Consiliului municipal, Valeriu Didencu, doi consilierii CMC — Oleg Onişcenco şi Ghenadie Dumanschi, precum și șase oameni d afaceri. Reținerile au avut loc în cadrul mai multor dosare ce vizează fapte de corupere pasivă, trafic de influenţă şi depăşirea atribuţiilor de serviciu.

Marea întrebare pentru toată lumea a fost dacă va fi săltat și primarul Capitalei, vicepreședintele PL și nepotul lui Mihai Ghimpu, Dorin Chirtoacă. Suspansul a durat până seara târziu când, în urma perchezițiilor efectuate în biroul său de la Primărie și la domiciliu, Chirtoacă a fost însoțit la sediul CNA, fiind reținut ulterior pentru 72 de ore.

De altfel, reținerea lui Chirtoacă era așteptată încă din momentul arestării altor doi înalți funcționari de la Primăria Chișinău — viceprimarului Nistor Grozavu și şeful Direcţiei transport public şi căi de comunicaţie, Igor Gamreţchi. Asta în contextul în care cei doi și-ar fi recunoscut parțial vina și au declarat că vor colabora cu ancheta, promițând să spună tot ceea ce știu.

Михай Гимпу - Sputnik Moldova
Politică
Ce a făcut Ghimpu când a fost sunat să comenteze acțiunile ofițerilor CNA

Precizăm că Grozavu și Gamrețchi au fost reținuți în dosarul parcărilor cu plată.

Și să nu uităm de o mică "aniversare". Exact acum un an, la 25 mai 2016, a mai fost reținut un adjunct al lui Chirtoacă — Vlad Coteț, dar și şeful adjunct al direcţiei Generale Arhitectură şi Urbanism a Primăriei.

Dacă mai urmează cineva, o știu doar cei de la CNA, însă faptul că Primăria Municipiului Chișinău devine practic nefuncțională este deja o certitudine.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|

Fluxul de știri
0