În aceste momente, ofițerii CNA efectuează percheziții în biroul primarului general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă. Vă asigur că lucrurile nu se vor opri aici, ci vor merge mult mai departe. Altfel spus, Chirtoacă va înfunda pușcăria, așa cum a făcut-o Vladimir Filat și Veaceslav Platon. Ofițerii CNA nu fac percheziții dacă nu au intenții serioase. Și probe. Și, vă asigur din nou, CNA și Procuratura Anticorupție au și intenții serioase și probe suficiente.
Și ei nu se vor opri la Chirtoacă. Următorul este Mihai Ghimpău, unchiul primarului general al municipiului Chișinău și președinte al Partidului Liberal. Și în cazul lui sunt suficiente probe că a încălcat normele legale, că este un individ corupt. Și noi, dacă avem respect față de noi înșine, trebuie să ne dorim ca și acesta să răspundă în fața legii pentru cele săvârșite.
Uneori am impresia că peste ani, când ne vom aduce aminte de această perioadă, vom spune că a fost cea în care corupții, hoții, bandiții erau băgați de-a valma la pușcărie. Dacă nu toți, măcar mulți din ei.
Bine ar fi ca locul acestora să nu fie luat de alții și toate aceste acțiuni să aibă și un impact asupra calității vieții omului de rând. Să sperăm că așa va fi.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia redacției Sputnik.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|