CHIȘINĂU, 2 apr — Sputnik. Printre subiectele de bază, discutate la negocierile dintre Serghei Lavrov și Rex Tillerson au fost Siria, Ucraina, Coreea de Nord și chestiuni privind relațiile bilaterale.
Presa a remarcat faptul că imediat după încheierea întâlnirii Tillerson a plecat la hotel, refuzând să discute cu jurnaliștii.
Secretarul de Stat al SUA a sosit la Moscova marți. Înainte de această vizită el a făcut declarații dure privind Siria, îndemnând Moscova să „aleagă" între parteneriatul cu SUA și susținerea pe care i-o acordă lui Bashar Al Assad.
Începutul tratativelor cu participarea celor doi diplomați a fost mai puțin obișnuit. Presa rusă a remarcat faptul că imediat ce șefii celor două diplomații au intrat în sala de recepții a Ministrului rus de Externe, jurnaliștii americani au început să adreseze cu strigăte întrebări pentru Lavrov. Presa rusă a mai remarcat faptul că, de fapt, pentru acest tip de format există o conferință de presă.
Lavrov i-a admonestat pe jurnaliștii americani: „cine v-a educat?", a fost reacția ministrului rus, care s-a văzut nevoit să-și repete întrebarea pentru a se face auzit de reprezentanții presei din SUA. După asta în sală s-a făcut liniște.
Înainte de această întâlnire Lavrov a declarat că la Moscova s-au acumulat multe întrebări legate de declarațiile SUA privind relațiile bilaterale și problemele internaționale. Totodată, Rusia a reiterat că este dispusă să coopereze cu SUA în condiții de egalitate și constructivism.
„E poziția noastră coerentă, ea se formează exclusiv în albia dreptului internațional, nu sub influența conjuncturii de moment", a subliniat Lavrov.
Poziția Moscovei, expusă de Lavrov, este că închistarea în cadrul unor alianțe închise e contraproductivă. El i-a spus lui Tillerson că „această poziție nu o singură dată a fost comunicată colegilor noștri americani, inclusiv dumneavoastră".
Lavrov a mai spus că vizita lui Tillerson are loc „la timpul potrivit", întrucât aceasta oferă posibilitate „pentru a încerca o clarificare deschisă și sinceră a perspectivelor interacțiunii pe marginea tuturor chestiunilor, în primul rând în ceea ce privește formarea unui front antiterorist larg".
La rândul său Secretarul de Stat al SUA a exprimat speranța că întâlnirea sa cu Lavrov va ajuta Moscova ș Washingtonul să aibă un dialog deschis și va face posibilă „explicarea și exprimarea acelor aspecte" în privința cărora pozițiile Rusiei și SUA diferă.
„Această întâlnire are loc cu adevărat într-un moment foarte important pentru noi, când încercăm să clarificăm pozițiile unul altuia și să discutăm despre acele domenii în care scopurile și sarcinile noastre sunt comune și interesele noastre coincid, indiferent de diferențele de abordare de ordin tactic", a menționat Tillerson.
El a subliniat că în cadrul întâlnirii urmează să fie discutată „o serie de chestiuni foarte mari și foarte importante".
După negocieri, președintele Rusiei Vladimir Putin i-a primit la Kremlin pe Lavrov și pe Tillerson. Această întâlnire a durat circa două ore.
Anterior nu era clar dacă cei doi miniștri de externe se vor întâlni cu liderul rus. Purtătorul de cuvânt al președintelui rus menționase anterior că Putin se va întâlni cu cei doi miniștri dacă asta va fi oportun.