Leul se devalorizează drastic, avertizează Vântu

© Sputnik / Мирослав РотарьКурс валют
Курс валют - Sputnik Moldova
Abonare
Capitalurile străine vor ocoli România cel puțin un an de acum înainte, o depreciere accentuată a monedei naționale începând cu a doua jumătate a anului, avertizează Sorin Ovidiu Vântu

CHIȘINĂU, 13 feb — Sputnik. Controversatul om de afaceri din România, Sorin Ovidiu Vântu, a devenit unul dintre cei mai apreciați și urmăriți analiști și comentatori pe internet. Recent, el a postat pe blogul său o analiză a situației conflictuale actuale, scoțând în evidență erorile principalilor lideri dar și urmările pe termen scurt și mediu.

Viorel Gârbu - Sputnik Moldova
Viorel Gârbu: de dragul leului, autoritățile au sacrificat economia

Astfel, pe Liviu Dragnea Vântu îl identifică prin "ipocrizia și lașitatea pe care ne-a arătat-o" și consideră că debarcarea lui Iordache "i-a slăbit major autoritatea în partid". Mai mult, mișcările de stradă "i-au diminuat drastic marja de manevră în exercițiul guvernării", toate astea ducând la pierderea "capitalul de încredere și simpatie". Finalul pentru Dragnea — " Foarte probabil va fi condamnat", crede Vântu.

Interesant este că Vântu distinge un atac "extrem de inteligent și cinic" al lui Tăriceanu, "care a cerut și a obținut dreptul de a participa la toate deciziile guvernului", fapt care, în opinia lui SOV, i-ar "șubrezit major autoritatea" lui Dragnea exercitată asupra premierului Grindeanu.

În privința lui Iohannis, atitudinea este contradictorie. Pe de-o parte "și-a întărit pentru moment poziția", consideră SIV, "posibilitatea suspendării fiind anulată", ba chiar a luat "o serioasă opțiune" pentru un nou mandat. Pe de altă parte, "eliminarea" lui Coldea ar fi avut drept consecință (scop?) accesul lui Iohannis la " lista tuturor agenților acoperiți ai SRI-ului". Și, în final, Vântu îl critică dur pe președinte:

"A arătat clar că este un cabotin, fără idei proprii, manipulat de echipe de specialiști care nu dau nici doi bani pe el", scrie Vântu, care consideră că "situațiile ridicole în care l-au pus sunt argumentul forte pentru aceste afirmații, el neavând niciun merit pentru câștigurile obținute".

Bancnote cu nominalul de 50 și 100 lei moldovenești - Sputnik Moldova
Leul moldovenesc la 23 de ani: cum va evolua valuta națională

De-a dreptul dramatică apare situația României, aflată într-o criză care "va continua până la clarificarea procesului pe care Dragnea îl are la ICCJ". Aceasta criză se transpune în concretul economic:

"A arătat că este o țară total dereglementată, lipsa regulii fiind regula", constată Vântu, iar drept consecințe "capitalurile străine vor ocoli România cel puțin un an de acum înainte, o depreciere accentuată a monedei naționale începând cu a doua jumătate a anului".

În plus, avertizează SOV, România "a devenit extrem de vulnerabilă la propaganda și manipularea maghiară". Față de această ultim pericol, dar și pentru ieșirea din situația de criză, Vântu propune, între altele, "lansarea urgentă a unui autentic proiect de țară care să repoziționeze România pe plan internațional și să-i aducă din nou pe români împreună",

O altă soluție, surprinzătoare, este "refacerea relației cu Rusia prin oferirea unor avantaje economice consistente" deoarece "mari capitaluri externe ocolesc România din cauza relației tensionate dintre noi și ruși și mari pericole ne dau târcoale din pricina politicii pe care am dus-o până acum față de ei", atenționează controversatul om de afaceri pe blogul său.

Sorin Ovidiu Vântu a fost mult timp unul dintre cei mai bogați români, a construit scheme financiare de mare anvergură, a investit în bănci, burse, asigurări etc. — de asemenea a fost cel mai important mecena de după 1989 și a patronat mai multe mass media.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

Fluxul de știri
0