CHIȘINĂU, 31 ian — Sputnik. Mitropolia Moldovei intenționează să organizeze un șir de activități dedicate aniversării a 140 de ani de la nașterea lui Gurie Grosu, cel care a fost Mitropolitul Moldovei.
Cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir, episcopii vicari: PS Părinte Ioan, Episcop de Soroca și PS Părinte Siluan, Episcop de Orhei, au avut marți o discuție în acest sens cu Silvia Grossu, conferențiar universitar, doctor în științe la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul USM, descendentă a dinastiei Grosu.
”Mitropolia Moldovei și-a arătat deschiderea și susținerea în organizarea unui șir de activități în promovarea și valorificarea imaginii acestui mare Părinte spiritual al Basarabiei, care a slujit la două altare: cel al credinței și cel al culturii”, transmite mitropolia.md.
De asemenea, în cadrul întâlnirii, Silvia Grossu a făcut o prezentare a cărții „Mitropolitul Gurie — Operă zidită în destinul Basarabiei" — care v-a fi lansată în data de 8 februarie, la Biblioteca Publică Municipală „B. P. Hașdeu" din Capitală. Lucrarea reprezintă a doua carte din preconizata trilogie îngrijită de Silvia Grosu.
Totodată, în cadrul discuțiilor, PS Părinte Episcop Siluan și-a anunțat intenția de a susține publicarea ”vastei opere a marelui ierarh basarabean, cel care a avut o relație specială duhovnicească cu mănăstirile din cuprinsul acestui ținut, printre care și perla Ortodoxiei basarabene, Mănăstirea cu hramul „Nașterea Maicii Domnului" de la Curchi”.
Mitropolitul Gurie s-a călugărit în Mănăstirea Noul Neamț din Chițcani, a fost hirotonit ieromonah și numit "misionar eparhial" în anul 1902. Ulterior, în anul 1909 a fost hirotesit protosinghel și arhimandrit. A înființat o tipografie eparhială în anul 1896 și a editat în anul 1908 revista "Luminătorul" din Chișinău. A fost Stareț la mănăstirea Sfântul Avram din gubernia Smolensk (1909), director la școlile normale de învățători din Grușevsk (1910-1914) și Samovka (1914 — 1917), profesor de Limba română la Chișinău (1917-1918) ulterior ministru adjunct al Justitiei în Guvernul provizoriu din Chișinău. La 4 iulie 1918 este ales de Sfântului Sinod din București arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei, cu titlul "Botoșăneanul" (hirotonit la Iași la 15 iulie 1918.
În 1919 este numit arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului cu titlul "de Bălți". Pe 1 ianuarie 1920 a fost ales locțiitor de arhiepiscop al Chișinăului și Hotinului, iar pe 21 februarie 1920 a fost ales titular (înscăunat în 1921), iar din 28 aprilie 1928 devine mitropolit păstorind până la 11 noiembrie 1936, când a fost pensionat.
Un moment memorabil din viața Mitropolitului a fost atunci când regele Carol al II-lea a făcut o vizită în Basarabia în 1930, el l-a împiedicat să intre în altar prin porțile împărătești, spunându-i că un rege poate să o facă doar având coroana pe cap și împreună cu soția sa legiuită, principesa Elena a Greciei, reproșându-i astfel relațiile extraconjugale. Acest fapt nu i-a fost iertat de rege niciodată, care a lansat o campanie împotriva lui Gurie. A fost acuzat de abuzuri și lipsă în gestiune fiind cercetat de Curtea de Casație, care nu a dus niciodată ancheta la final. La presiunile regelui, Sfântul Sinod frunte cu Patriarhul Miron Cristea, l-au suspendat temporar la 11 noiembrie 1936.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>