CHIȘINĂU, 23 ian — Sputnik. ”Cancerul de col uterin răpește anual 150 de femei din țara noastră. Mortalitatea prin cancer de col uterin reprezintă a doua cauză de deces prin cancer la femei după cancerul mamar”. Declarația a fost făcută de către ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, în cadrul unei conferințe de presă cu ocazia lansării Săptămânii Europene de prevenire a cancerului de col uterin în Republica Moldova.
Potrivit ministrului, boala este cauzată de papiloma virus uman. Ea le îndeamnă pe femeile din Republica Moldova cu vârstele cuprinse între 25 și 61 de ani să meargă la medic cu regularitate pentru a depista la timp boala.
”Ministerul Sănătății îndeamnă fiecare femeie din Republica Moldova, cu vârstele cuprinse între 25 și 61 de ani, să meargă la medic și să efectueze screeningul de col uterin sau testul papanicolau. Menționăm că acest screening este absolut gratuit, indiferent dacă femeia deține sau nu polița de asigurare”, a declarat Glavan.
Potrivit specialiștilor, pentru prevenirea cancerului de col uterin, este recomandat ca fiecare femeie din această grupă de vârstă să treacă screeningul.
Totodată, ministrul Ruxanda Glavan a declarat că vaccinarea este o metodă de a reduce îmbolnăvirea de col uterin, mai ales a fetelor aflate în perioada adolescenței.
”Trebuie să contribuim la reducerea îmbolnăvirii prin vaccinarea împotriva virusului papiloma uman, mai ales în perioada adolescenței. Având în vedere că este vorba de un virus care se transmite pe cale sexuală, toate protocoalele clinice recomandă vaccinarea fetițelor în perioada adolescenței și pubertară până la începerea efectivă a vieții sexuale. De aceea, Republica Moldova va proceda conform protocoalelor internaționale și în anii 2017-2018 vor fi dedicați pentru vaccinarea la dorință a 15 000 de fetițe. Perioada de vaccinare este începând cu 10 ani și până la 15 ani, aceasta este grupa de vârstă”, a declarat Ruxanda Glavan.
Ministrul a declarat că dacă Republica Moldova va implementa acest program și va respecta cerințele Alianței Globale pentru Vaccinuri și Imunizare (GAVI), va beneficia de prețuri preferențiale pentru a continua achiziționarea acestor vaccinuri și efectuarea vaccinului deja în pături mai largi, dar pentru aceeași perioadă de vârstă, de adolescență.
Anterior, Alianța globală pentru vaccinuri și imunizare (GAVI) a propus Ministerului Sănătății vaccinuri obligatorii împotriva virusului papiloma uman (HpV), (GARDASIL — n. r.), iar Ministerul a înaintat în octombrie o cerere către Secretariatul Alianței. Potrivit Ministrului Sănătății, GAVI a oferit deja un prim aviz pozitiv.
Prețul actual al acestui vaccin pe piață, pentru procurări în cantități mari, este de aproape 15 dolari per doză. Dacă țara va decide să continue imunizările în acest sens și pe parcursul anilor 2019-2025, atunci vaccinul va fi procurat la prețul GAVI de 4,60 dolari, prin intermediul UNICEF.
Cursul de vaccinare constă în administrarea a două doze de vaccin la un interval de 6 luni, care ar proteja de infectarea cu papiloma virusului uman responsabil de provocarea cancerului de col uterin.