Prezentăm mai jos câteva teze desprinse din afirmațiile lui Iurie Roșca făcute în data de 1 decembrie 2016, în cadrul unui interviu prilejuit de Ziua Națională a României.
Relațiile dintre Republica Moldova și România lasă de dorit, nu se înscriu în albia normalității. Cauza este una evidentă: toate traumele, prejudecățile, vicisitudinile istoriei pe care le-am avut noi în acest spațiu în secolul IX și în secolul XX și poziția obsedantă a clasei politice din România că teritoriul din stânga Prutului ar fi recuperabil. De aici dansează toată politica românească: uneori paternalistă, alteori agasant de promițătoare.
Există un fel de rivalitate între Moscova și București, care se resimte de-a lungul celor 25 de ani de independență a Republicii Moldova. Fiecare trage la turta lui și fiecare consideră că Republica Moldova este teritoriu care i-a aparținut cândva de drept și este bine să-i aparțină în continuare, dacă nu într-o formă, atunci în alta. De aici și toate tensiunile care se iscă între Chișinău și București.
Avem aceeași limbă, istorie, cultură, credință, dar suntem două state diferite
Când vorbim despre discursul unionist versus antiunionist, trebuie să înțelegem că cele două tabere beligerante se alimentează reciproc. Se exclud reciproc și se alimentează reciproc. Înțelept ar fi să se ocolească aceste teme sensibile și să se rețină următorul lucru: noi, cei de dincolo și dincoace de Prut, aparținând aceluiași spațiu cultural, având aceeași limbă, având aceeași istorie, având aceeași religie, având o multitudine de similitudini, totuși suntem două societăți diferite, două state diferite. Deosebirea este de nuanță: mentalitatea este diferită. Și această situație nu este una de deplâns. Noi suntem o zonă de frontieră între două culturi, două civilizații. Și această zonă de intersecții trebuie să înceteze să fie una de conflict, ci de confluență.
Aceeași limbă cu două titulaturi, una mai academică, alta mai populară
Dacă politicienii din Republica Moldova ar manifesta mai multă reținere și o abordare mai largă a fenomenului istoric, a trecutului istoric (unde trebuie înțeles sensul, nu doar evenimentele, nu cifrele, nu datele), dacă ar înțelege contextul internațional și regional în care se află Republica Moldova și România, dacă ar înțelege exact că Republica Moldova este separată de mulți, mulți ani în exact două tabere numeric comparabile, dacă nu chiar egale, care se află într-o confruntare contraproductivă, sterilă, artificială, și care își contestă reciproc dreptul la existență și manifestare publică pe simplul motiv că au opinii diferite asupra denumirii limbii… Dacă ar înțelege că nu avem încotro: în Republica Moldova, aceeași limbă poartă două denumiri. Și dacă ar fi să ne împăcăm cu această idee, nu ar fi nicio tragedie. Aceeași limbă cu două titulaturi, una mai academică, alta mai populară, una mai confirmată în Constituție, alta mai prezentă în instituțiile de învățământ.
"Românismul" scandat la Chișinău, un substitut al religiei, un soi de fanatism
Mi-a aduc aminte: cândva, un fost coleg de-al meu a făcut o afirmație care a scandalizat anumiți factori de decizie de la București, zicând că de la București, uneori, Republica Moldova este văzută ca un teritoriu și noi totuși suntem oameni cu opinii diferite, cu viziuni diferite asupra trecutului, cu reacții diferite, cu sensibilități diferite. Lucrurile acestea lipsesc cu desăvârșire în discursurile publice ale acelor care au rămas, cum am fost și eu mulți ani în urmă, în acest univers romantic, idealist, fascinant al României Mari interbelice. Nu ar fi rău să fie bine. Și atunci, în lipsa unei religii autentice, în lipsa unei mase critice de credincioși activi, de practicanți creștini, cunoașterea sumară a istoriei și culturii românești este un substitut de religie, este un soi de fanatism care trebuie înțeles și tratat ca atare, fără niciun pic de agresivitate.
Manifestarea unei opinii sau unei convingeri unioniste nu constituie o infracțiune
Acum câteva zile, am avut o discuție la un post de televiziune, unde realizez și eu o emisiune, cu o jurnalistă vorbitoare de limba rusă. Ea era extrem de iritată, de scandalizată de faptul că cineva voia să scoată un tricolor imens (în ziua de 1 decembrie —n.n.), să-l poarte prin oraș, făcând următoarea comparație: cum este posibil ca Grigori Petrenco, care nu a făcut mai nimic, demonstrând în fața Procuraturii, a fost închis, dar ăștia (unioniștii — n.n.) iese cu un drapel al altui stat (al României — n.n.) și nu le se întâmplă nimic. Trebuie de accentuat și de această dată pentru vorbitorii de limba rusă care au sensibilități speciale în această problemă: manifestarea unei opinii sau unei convingeri unioniste nu constituie infracțiune în Republica Moldova. Ea se înscrie în trei tipuri de libertăți fundamentale stabilite de Constituția noastră și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și anume: libertatea de exprimare, libertatea întrunirilor și libertatea de asociere. Asta nu înseamnă câtuși de puțin că cealaltă parte a societății și toți politicienii trebuie să îmbrățișeze acest punct de opinie. Dar trebuie să se împace cu gândul că în Republica Moldova există și această opinie și că legislația în Republica Moldova, ca în orice țară democratică, încă nu a stabilit penalizări pentru delicte de opinie. Mai putem adăuga puțin exagerând că, dacă cineva din Republica Moldova ar dori ca țara noastră să se unească cu Ucraina, de pildă, sau cu Federația Rusă, sau să devină monarhie, treaba asta nu ar constitui o infracțiune atâta timp cât acel cineva, un cetățean sau un grup de cetățeni, nu întreprinde acțiuni violente sau nu face apeluri la răsturnarea puterii de stat prin violență. Atâta timp cât aceste mărșăluiri prin centrul Capitalei sunt pașnice și, așa cum stabilește Constituția și Convenția Europeană, fără niciun fel de arme, treaba asta este legală.
Două categorii de unioniști: naivi bine intenționați și provocatori care vor iugoslavizarea Republicii Moldova
Majoritatea absolută a politicienilor de la București sunt absolut indiferenți față de chestiunea unirii, nu față de soarta noastră, pentru că, oricum ai întoarce-o, suntem de același neam. Suntem de același neam, dar în două state. Eu îi înțeleg foarte bine pe acei politicieni care se cantonează în discursul unionist insistent și incendiar, cum este domnul Băsescu, de pildă: Unire și gata, Unire până la anul, până mâine dimineața! Eu îi înțeleg foarte bine pentru că în acești pantalonași scurți am fost și eu mai mulți ani. Însă dacă e să privește cu mai multă atenție situația internă din Republica Moldova, să privești sondajele de opinie, să vezi ce dispoziție au comunitatea găgăuză, comunitatea bulgară, cea de la Bălți, rusofonii în ansamblu și majoritatea considerabilă a românofonilor care își zic moldoveni, a insista asupra acestui discurs înseamnă două lucruri: ori a fi un naiv bine intenționat, și drumul spre iad este pavat cu intenții bune, ori a fi un provocator evident, care vrea să iugoslavizeze Republica Moldova. Cine crede că așa ceva este imposibil să se uite peste gard la prietenii noștri din Ucraina. Cine se putea aștepta că în Ucraina, începând din 2014, se va vărsa atâta sânge.
S-a încheiat o campanie electorală care, pe lângă lozincile ce țin de lupta cu corupția, "Jos Plahotniuc!" și altele, a avut și acest element dominant: român versus moldovean, limbă moldovenească versus limbă română, unire-dezunire. Climatul politic din Republica Moldova a degradat substanțial, încordarea crește, temperatura socială devine incandescentă, oamenii sunt extrem de stresați, li se alimentează fobii, ură. Și fiecare politician trebuie să se întrebe dacă ceea ce face el este un lucru moral. Dacă într-adevăr noi ne consideră creștini, nu numai cu vorba, ci și cu fapta, dincolo de toate drepturile democratice și formal-juridice, trebuie să-i dăm dreptul și celuilalt să-și spună părerea. Nu sare cu barda la capul nimănui, nu dă foc la instituțiile statului, cum s-a întâmplat la 7 aprilie 2009, n-au decât să mărșăluiască pe străzi, să treacă unii, să treacă alții. Însă orice cetățean responsabil nu trebuie să extindă propriile obsesii asupra întregului popor al Republicii Moldova. Nu trage întreaga țară să se alipească cu una dintre cele două țări din care am făcut parte istoric: România sau Rusia. Convingerea mea este că Republica Moldova trebuie să fie un factor de echilibru în regiune.
De ce discursul pro-rusesc trebuie să fie unul suficient de moderat
Republica Moldova este într-o situație extrem de sensibilă și pentru că ne aflăm între România și Ucraina care au destul resentimente generate de o istorie mai îndepărtată sau mai îndepărtată față de Federația Rusă. Deci și discursul pro-rusesc trebuie să fie suficient de moderat. Asta nu înseamnă că nu trebuie să întreprindem acțiuni energice pe căi diplomatice și politice pentru a consolida dialogul nostru cu Federația Rusă și pentru a avea relații politice și comerciale excelente. Dar în niciun caz să nu avem tentația de a ne prezenta în calitate de extensiune a politicii externe a Federației Ruse în regiune. Că atunci Kievul și Bucureștiul vor avea, și au deja, destule rețineri, ne vor privi cu suspiciune. Și asta dăunează Republicii Moldova pentru că noi nu putem să facem abstracție de faptul că ne aflăm între aceste două țări.
Autor: Sergiu Praporșcic
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
