CHIȘINĂU, 11 nov — Sputnik. Institutul ucrainean al memoriei naționale, invocând legea cu privire la decomunizare, a cerut în mod repetat conducerii fabricii de bomboane „Roshen" din Kiev, care aparține președintelui Petro Poroșenko, să demonteze monumentul lui Karl Marx, aflat pe teritoriul întreprinderii, a comunicat vineri serviciul de presă al Institutului.
În Ucraina, legea „cu privire la condamnarea regimurilor comunist și nazist" a intrat în vigoare în luna mai 2015 și prevede în special redenumirea orașelor și străzilor care poartă numele unor oameni de stat sovietici. Institutul memoriei naționale a publicat o listă cu numele a 520 de personalități istorice care cad sub incidența legii „decomunizării". În august Poroșenko a declarat că pe teritoriul Ucrainei au fost deja demontate peste 1,2 mii monumente ale lui Lenin.
În comunicatul Institutului memoriei naționale se menționează că marxismul a stat la baza devenirii regimurilor totalitariste pe teritoriul Ucrainei și al altor țări est-europene. Conform legislației ucrainene, monumentul lui Karl Marx pe teritoriul fabricii „Roshen" simbolizează regimul totalitar comunist și trebuie să fie demontat în mod obligatoriu.
Conducerea Institutului a precizat că este nevoită deja a doua oară să se adreseze administrației fabricii pe acest subiect. Prima scrisoare referitor la demontarea monumentului lui Marx a fost expediată la 25 septembrie 2015, însă până în prezent nu a parvenit nici un răspuns.