CHIȘINĂU, 11 nov — Sputnik. Comisia pentru relații externe a Camerei reprezentanților din Parlamentul federal al Belgiei urmează să stabilească data examinării proiectului de rezoluție care cheamă autoritățile regatului să inițieze anularea de către Uniunea Europeană a sancțiunilor impuse Rusiei, a declarat pentru RIA Novosti autorul documentului, deputatul din partea partidului de opoziție „Parti Populaire", Aldo Carcaci.
„Am rugat să fie amânată examinarea și aștept să fie fixată data", a spus parlamentarul belgian.
Discuțiile urmau să aibă loc încă în octombrie, proiectul fiind propus de către Carcaci încă vara spre a fi examinat de către Camera inferioară.
Aldo Carcaci afirmă că a procedat corect amânând examinarea, deoarece alegerea lui Trump ca președinte al SUA poate pe viitor schimba în mare măsură situația (legată de sancțiunile împotriva Rusiei).
Potrivit lui Carcaci, rezoluția cheamă guvernul Belgiei „să pună, la nivelul autorităților Uniunii Europene, problema cu privire la anularea sancțiunilor economice împotriva Rusiei". Deputatul consideră că, odată cu introducerea acestui document în parlament, vor demara discuțiile privind sancțiunile care, în primul rând, vor aduce prejudicii întreprinderilor belgiene, în special producătorilor de legume și fructe care au avut cel mai mult de suferit de pe urma regimului de sancționare.
În document se menționează că Rusia nu este parte a conflictului civil din estul Ucrainei și că ea își îndeplinește obligațiunile pe care și le-a asumat în vederea reglementării acestuia. Proiectul conține un apel pentru introducerea sancțiunilor împotriva Kievului care în mod evident își încalcă obligațiunile. În același document Rusia este numită „prieten și aliat" în combaterea terorismului.