Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Sezonul răcelilor în Moldova: cum să ne protejăm

© Sputnik / Виталий Аньков / Accesați arhiva multimediaОчередь в поликлинике
Очередь в поликлинике - Sputnik Moldova
Abonare
Medicul Vera Mocanu consideră că cele mai bune remedii pentru protejarea imunității sunt soarele, aerul și apa, altfel spus, plimbările în aer liber și practicarea sportului. Totuși, medicul ne recomandă să apelăm în sezonul răcelilor la medicina populară.

CHIȘINĂU, 19 oct — Sputnik, Daria Cernega. Principala cauză a creşterii numărului îmbolnăvirilor virale în perioada de toamnă o constituie oscilaţiile bruşte ale temperaturii, a relatat pentru corespondentul Sputnik medicul Vera Mocanu.

Ea a amintit că în această perioadă a anului umiditatea este înaltă, iar vântul schimbător, ceea ce predispune organismul la răceli. Specialistul recomandă în acest caz să acordăm mai multă atenție plantelor medicinale.

"Se face publicitate pentru foarte multe preparate medicale, dar la baza tuturor acestora se află echinaceea. Este o plantă care crește la noi în Moldova, cu precădere în raioanele de nord. În farmaciile noastre sunt foarte multe ceaiuri care o conțin. De aceea ar fi bine ca dimineața să beți un pahar de ceai cu echinacee pentru a vă proteja de viruși", a subliniat Mocanu.

Лекарства Medicamente - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Un șir de medicamente vitale vor reapărea în farmaciile din Moldova

Potrivit medicului, ceaiurile de plante trebuie consumate rațional. Indiferent de calitățile lor benefice, ele sunt contraindicate unor persoane. Astfel, bolnavilor de pancreatită, de exemplu, nu le este recomandat să bea ceai din decoct de mușețel. Trebuie să aleagă cu multă grijă plantele şi alergicii.

"Dacă vorbim de copii, este mai bine ca plantele să nu fie amestecate. Deși astăzi se vând multe amestecuri pentru copii din plante expectorante, eu, ca pediatru, sunt împotriva acestora. Acolo sunt amestecate prea multe plante și organismul copilului nu face față întotdeauna, din cauza particularităților pancreasului", a subliniat specialistul.

Работа государственной аптеки во Владивостоке - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Important. Află cine va beneficia de medicamente compensate

Interlocutoarea a explicat că, dacă este vorba de o simplă răceală, organismul trebuie ajutat în primul rând să scape de ea, altfel spus, să fie tratate simptomele. De exemplu, în caz de guturai trebuie curățate căile nazale.

Medicul a subliniat că în cazul unei viroze simple nu trebuie să luăm antibiotice. Dacă însă remediile populare nu-şi vor face efectul în timp de trei zile, trebuie să ne adresăm la medic, care va aprecia starea organismului și va indica un tratament special.

Fluxul de știri
0