CHIȘINĂU, 31 aug – Sputnik. Președintele Partidului Popular European din Moldova (PPEM), Iurie Leancă, a declarat, miercuri, că candidatul comun al PLDM, Platformei DA și PAS se numește Maia Năstase.
Leancă a făcut aceste afirmații după ce liderul Platformei DA, Andrei Năstase, și al PAS, Maia Sandu, s-au lansat separat în scrutinul prezidențial, deși la începutul lui august PLDM, PAS și Platforma DA au emis o declarație comună în care au anunțat că la prezidențialele din octombrie merg cu un candidat unic.
”Înțeleg că candidatul comun al celor trei partide este Maia Năstase. Aceasta înseamnă că toate aceste angajamente și promisiuni de a avea un singur candidat nu sunt nimic altceva decât un mesaj fals adresat cetățenilor din Moldova”, a declarat liderul PPEM.
În opinia lui Leancă, cele trei partide au mimat negocierile și în fapt nu au dorit un candidat comun.
A rândul său, Andrei Năstase a declarat astăzi la CEC că regretă că PAS, PLDM și Platforma DA nu merg cu un candidat comun în alegeri.
”Regretabil că am intrat separat în această competiție. Probabil, cel mai bine ar fi fost dacă am fi făcut front comun. Dar, vom continua discuțiile”, a declarat Năstase.
Până la această oră, Maia Sandu nu a comentat decizia de a merge separat în alegerile prezidențiale.
Pe parcursul zilei de 31 august, șase formațiuni politice au depus la Comisia Electorală Centrală documentele pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă în vederea susținerii candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova.
Perioada de depunere a cererilor în vederea înregistrării grupurilor de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova a demarat la 31 august și se va încheia la 9 septembrie.
În conformitate cu prevederile legale electorale, desemnarea candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova începe cu 60 de zile înainte de data alegerilor și se termină cu 30 de zile înainte de ziua alegerilor.
La 30 octombrie, vor avea loc alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova.