Pentru mine căderea URSS a fost un prilej de bucurie cu totul aparte, un eveniment ce îmi insufla speranţe majore. În acel moment prea puţini erau cei care realizau că noi, alături de toate ţările fostului spaţiu comunist, ca urmare a încheierii „războiului rece”, ne-am pomenit în tabăra celor învinşi. După prăbuşirea comunismului am fost cuprinşi de un gol ideologic, de o orbire intelectuală şi ideologică. Noile ţări independente au devenit „target countries” (ţări-ţintă), privite de către elitele occidentale ca o pradă uşor de dobândit.
Sfertul de secol care s-a scurs reprezintă tranziţia dinspre lumea bipolară, trecând prin momentul unipolar, spre o lume multipolară. Sunt oare pregătite elitele noastre intelectuale să participe la reaşezarea lumii, a regiunii noastre cu toată responsabilitatea istorică ce îi revine? Personal consider că da. Şi în acest sens actuala criză profundă este un moment potrivit pentru regândirea, elaborarea şi conceptualizarea unei viziuni strategice asupra identităţii noastre colective şi asupra locului nostru în lume.
Momentul istoric pe care îl trăim constituie şi sfârşitul „visului european”, şi nu doar pentru că guvernarea de astăzi a compromis totalmente ideea integrării europene, ci deoarece se apropie sfârşitul inexorabil al UE în formula în care am cunoscut-o până în prezent.
Am suferit şi continuăm să suferim un proces profund de desuveranizare, de pierdere a independenţei în toate domeniile societăţii noastre. Prin urmare, este necesar să întreprindem un viguros efort colectiv pentru a trece de la desuveranizare spre resuveranizarea ţării noastre. Este absolut evident faptul că în ultimii ani procesul de luare a deciziilor în politica internă şi externă, în domeniul politicii economice, în politica educaţională, în politica editorială a mainstreamului media au fost cedate „partenerilor noştri occidentali”, cum îi place să se exprime lui Vladimir Putin. Am devenit o societate de imitatori, de maimuţe şi papagali. Ni s-a impus „colonialismul economic”, dar şi mai tragic este faptul că ne-am pomenit sub ocupaţie intelectuală.
Am fost scufundaţi în mlaştina liberalismului, ni s-a indus virusul mortal al liberalismului.
Iar acum „Ce-i de făcut?”. Mai întâi trebuie să luăm o coală de hârtie să o divizăm în două coloane. În partea din stânga va trebuie să scriem lista exhaustivă a ceea ce nu acceptăm în mod categoric, de la starea de vasalitate politică şi economică şi până la paradele gay şi căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. Iar în partea dreaptă vom formula programul nostru pozitiv: ce dorim să obţinem, spre ce aspirăm, care sunt scopurile noastre.
Şi aici revin asupra necesităţii elaborării Ideii Naţionale ca Forţă Unificatoare. Pe parcursul întregii istorii a omenirii, definirea identităţii colective a oricărei etnii sau popor începea întotdeauna de la conştientizarea exactă şi univocă a duşmanului extern. Iar în cazul nostru nici Rusia, nici România nu reprezintă „duşmanul extern”. Pentru Republica Moldova, la fel şi pentru Rusia, Ucraina şi România (chiar dacă aceasta la ora actuală este colonia SUA!) există un singur duşman – globalismul ca ideologie şi globalizarea ca proces.
Noile autorităţi ale ţării, care vor succeda actualul regim, vor trebui să denunţe şi să revadă o serie de acorduri internaţionale (cu UE, FMI, OMC etc.). Moldova trebuie să pună în aplicare toate pârghiile protecţionismului economic (patriotism, suveranitate, naţionalism economic), adică să-şi apere piaţa internă şi, concomitent, să elaboreze şi să implementeze mecanismele unei largi distribuţii a proprietăţii şi a veniturilor, cu utilizarea instrumentelor distributismului economic. Anume în asta şi rezidă realizarea democraţiei economice, fără de care democraţia politică este inexistentă. Iar o asemenea politică presupune existenţa unui stat puternic, a unei guvernări viguroase, care şi-ar declara deschis alianţa cu businessul mic şi mijlociu împotriva marelui capital, contra oligarhilor.
Avem nevoie de un parteneriat strategic, politic şi economic, cu Rusia. Nu putem rezista de unii singuri în faţa presiunilor corporatocraţiei americane şi ale capitalismului de tip speculativ, cămătăresc. Avem nevoie de sprijinul Rusiei şi îl putem obţine fără a deveni apendicele sau partea acestei ţări. Gigantica putere mondială, Rusia, poate deveni un partener corect al micei Moldove, dacă ţara noastră va înceta să fie o marionetă a Occidentului şi se va prezenta ca un partener sigur şi previzibil. În acest sens Moldova ca stat neutru trebuie să promoveze o politică echidistantă în cazul unor confruntări dintre marii actori geopolitici.
Conceptualizarea identităţii noastre civilizaţionale şi culturale trebuie să se întemeieze pe Ortodoxie. Suntem parte a civilizaţiei răsăritene, continentale, contemplative, iar nu a civilizaţiei mercantile, negustoreşti, consumiste, maritime, atlantiste. Adică, trebuie să renunţăm la eurocentrism, la occidentomanie, la primatul economicului, la pseudoreligia „drepturilor omului”.
Trebuie să îngropăm definitiv securea „războiului etnolingvistic”. În acest război nu vor învinge niciodată nici filoromânii, nici adepţii moldovenismului. Toată această vânzoleală trebuie să rămână în trecut, ca o ilustrare a „maladiei infantile” pe parcursul devenirii noastre, a maturizării statale şi cetăţeneşti, a înţelepţirii noastre.
Sunt sigur că în condiţiile unei crize fără precedent, care se va abate inevitabil şi peste ţara noastră, va trebui să se manifeste instinctul autoconservării colective. Atâta timp cât situaţia se mai menţine cumva pe linia de plutire, pe creasta valului rămân nemernicii, plutocraţii şi cleptocraţii. Însă atunci când situaţia va deveni critică, atunci când va fi nevoie să rişti cu propria bunăstare şi poate chiar şi cu viaţa pentru binele Patriei, aceşti băieţi se vor evapora instantaneu. Anume atunci va sosi momentul manifestării unui alt tip de oameni, plini de abnegaţie, cu spirit de sacrificiu, viguroşi şi cu privirea aţintită asupra unor scopuri majore.
Ne aflăm în pragul sfârşitului unui întreg ciclu istoric, ce îşi are începutul în Iluminism şi Revoluţia Franceză, cu toate rătăcirile Modernităţii asupra omului ca „măsură a tuturor lucrurilor”, cu iluziile antropocentrismului şi ale democraţiei de masă, cu „civilizaţia banilor” şi „sfârşitul istoriei”. Am trăit dezagregarea URSS, vom apuca şi destrămarea UE.
Succesul Patriei noastre depinde de capacitatea elitei naţionale de a depăşi vechile clişee ideologice, de a se ridica la un alt nivel de gândire, de a conştientiza propria misiune istorică de excepţie şi unicitatea poporului nostru, de a realiza din plin dreptul la autoguvernare. Forţa credinţei noastre, a duhului nostru, voinţa adevăraţilor lideri şi vigoarea Ideii noastre Naţionale pot şi trebuie să devină chezăşia unui viitor demn.
