CHIŞINĂU, 26 iul – Sputnik. Ofițerii CNA şi procurorii anticorupție au reținut un bărbat din Edineţ. Acesta este suspectat de trafic de influență.
Potrivit denunțătorului, acesta, împreună cu o persoană neidentificată la moment de către organul de urmărire penală, susținând că au influenţă asupra angajaților din cadrul Secției de Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto, filiala Edineţ a ÎS,,Registru”, ar fi estorcat 500 de euro pentru eliberarea permisului de conducere auto categoria „E”, fără promovarea examenului teoretic şi practic.
În rezultatul măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală întreprinse, bărbatul a fost prins în flagrant delict după primirea a 450 de euro transmiși sub controlul CNA.
Persoana suspectată a fost recunoscută în calitate de bănuit şi reţinută pe un termen de 72 de ore.
Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 2 la 6 ani sau amendă în mărime de la 3000 la 4000 unităţi convenţionale.