CHIȘINĂU, 16 iun — Sputnik. Occidentul trebuie să aibă permanent în vedere că gruparea teroristă "Stat Islamic" dispune de un număr suficient de diversioniști pregătiţi să acționeze, avertizează directorul CAI John Brennan.
Joi, acesta va lua cuvântul în cadrul audierilor în Comitetul special al Senatului pentru securitate, în ajun însă unele citate din discursul introductiv al acestuia au fost difuzate de agenția de știri Associated Press, citată de RIA Novosti.
"SI dispune de un număr mare de teroriști din țările apusene, care, în principiu, ar putea fi folosiți pentru săvârșirea unor atentate teroriste în Occident", afirmă Brennan.
Acesta presupune că teroriștii au început deja să activeze în acest și ar putae folosi în acest scop fluxurile de emigranți din Orientul Apropiat și Europa.
Una dintre cele mai organizate și mai periculoase, după Bernnan, este subdiviziunea SI din Libia. Totodată, consideră acesta, subdiviziunea SI din Sinai "a devenit cea mai activă grupare teroristă din Egipt".
Brennan califică SI drept un "dușman periculos", dar subliniază progresul coaliției antiteroriste în frunte cu SUA. Potrivit acestuia, "gruparea este încă departe de a-și realiza scopurile anunțate acum doi ani, când a fost declarat califatul".
Directorul CAI menţionează că fluxurile financiare ale SI au devenit mai modeste.
Totodată, el recunoaște că gruparea primește lunar zeci de milioane de dolari, în primul rând din tributul achitat de cetățenii din teritoriile controlate de aceştia și din vânzarea de petrol.
"Cu părere de rău, toate succesele noastre în lupta cu SI nu au redus din posibilitățile grupării de a organiza atentate teroriste în întreaga lume", afirmă Brennan.