CHIȘINĂU, 24 mai — Sputnik. Unul dintre primii candidați luaţi la puricat în mediul blogherilor este fostul premier liberal-democrat, actualul lider al PPEM, Iurie Leancă, iar autorul unei analize scurte, dar îndrăznețe este nimeni altul decât blogherul Eugen Luchianiuc, cel care a scris cu ceva timp în urmă despre faptul că Dorin Chirtoacă a fost părăsit de Anișoara Loghin.
În opinia acestuia, dacă va candida la funcția de președinte, Iurie Leancă se va clasa pe locul patru.
Luchianiuc este de părere că un asemenea rezultat este de așteptat din cauza echipei lui Iurie Leancă.
”Domnule Iurie Leancă, când veți lua locul 4 la alegeri, să știți că o bună parte din vină o poartă echipa Dvs, în care sunt mulți neprofesioniști sau amatori”, a scris Luchianiuc.
Recent, Iurie Leancă a fost înaintat de partidul pe care îl conduce să candideze la funcţia de preşedinte al ţării, însă colegii săi de partid admit că, la un moment dat, formaţiunea ar putea susţine un candidat unic al partidelor proeuropene.
Marți, la Chișinău a susținut o conferință de presă purtătorul de cuvânt al Partidului Popular European (PPEM), Siegfried Mureșan. Acesta a avut o serie de întâlniri cu reprezentanții PLDM, PPEM, PAS și Platforma DA, cărora le-a sugerat să susțină un sigur candidat la alegerile prezidențiale din toamnă.