CHIȘINĂU, 28 apr — Sputnik. Ministerul Finanțelor al RM a prezentat proiectul bugetului de stat al republicii pe anul 2016.
Astfel, veniturile vor constitui 31,378 miliarde de lei, iar cheltuielile vor fi mai mari: 35,561 miliarde de lei. Deficitul bugetului atinge cifra de 4,182 miliarde de lei. Se presupune că acesta va fi acoperit din contul privatizării averii de stat, precum și din finanțarea externă.
Documentul prevede că la 31 decembrie 2016 datoria internă a țării nu va depăși 21 miliarde 9,1milioane de lei (la sfârșitul anului 2015 această datorie era de 7 miliarde 225,4 milioane de lei), datoria externă va fi de 35 miliarde 103,9 milioane de lei (un miliard 609,5 milioane de dolari; potrivit totalurilor pe anul 2015 — un miliard 337 milioane), iar soldul obligațiunilor de stat externe va ajunge până la zero.
Pentru achitarea cotizațiilor în organizațiile internaționale, la care RM este parte, este planificată o sumă de peste 88,193 milioane de lei, ceea ce înseamnă cu aproape 37% mai mult decât în anul 2015.
Conform proiectului, încasările în bugetul de stat al asigurărilor sociale vor fi de 4,738 miliarde de lei, iar în fondurile de asigurări medicale obligatorii — 2,491 miliarde de lei.
În bugetele unităților administrativ-teritoriale se planifică a fi repartizate 7,866 miliarde de lei. Pentru lucrările de reparații ale instituțiilor de învățământ subordonate organelor de administrație publică locală se prevăd 180 milioane de lei, alocați din împrumutul acordat de Banca Mondială în cadrul proiectului „Reforma în educație".
Se presupune o creștere a fondului de subvenționare a agriculturii, acesta constituind 900 milioane de lei, din care 387,6 milioane de lei sunt alocați din grantul ENPARD oferit de Comisia Europeană.
Proiectul prevede de asemenea alocarea a 39,85 milioane de lei pentru bugetul Comisiei Electorale Centrale în scopul finanțării partidelor politice.
În anul trecut Guvernul RM a aprobat bugetul de stat la începutul lunii aprilie, după care și-a asumat răspunderea pentru îndeplinirea acestuia în fața Parlamentului țării.