Vagă senzaţie că ceva nu este chiar în regulă cu mitingul de protest planificat pentru 24 aprilie de Platforma DA și „Partidul nostru" a apărut mai demult.
Încă atunci când pe internet au pornit să circule zvonurile despre anvelope…
Nu putea să nu pună cel puţin în gardă „alianța" destul de originală dintre cei de stânga și cei de dreapta care declaraseră împreună că sunt gata să facă front comun în lupta pentru alegerile președintelui de către întregul popor, desfășurarea referendumului, anularea imunității parlamentare…
Senzația că ceva este ireal în această acțiune comună a fost amplificată și de declarația liderului PSRM, Igor Dodon, precum că ei, socialiștii, nu vor participa la eveniment.
Motive invocate nu au fost atât de importante. Important a fost altceva: mesajul principalului socialist pe fundalul înaintării sale în calitate de candidat la prezidențiale din partea PSRM.
S-ar părea că însuși Dumnezeu i-a poruncit să profite de acțiunea de protest pentru a-şi înceoe cu mare efect campania prezidențială. Dar iată că nu! A preferat să organizeze marșurile sale de protest doar cu forțele socialiștilor, departe de Chișinău.
Șahul este un joc delicat
Între timp, liderul Platformei DA, Andrei Năstase, parcă mânat din urmă, aborda un comportament tot mai perseverent în spațiul mediatic. Am avut impresia că el nu ține cont de vremurile în care trăim, de ceea ce se întâmplă în țările vecine și în întreaga Europă. Adică, în general nu dorește să se încadreze în geopolitică.
Înțeleg că pentru politicieni este dificil să analizeze evoluția evenimentelor la nivel global, iar deseori ei nici nu au timp să se ocupe de subtilitățile tablouluiglobal. Însă la nivel regional, subregional și statal n-ar fi rău să facă acest lucru. Atunci, probabil, același Năstase ar fi încercat măcar să înțeleagă contextul evenimentelor care au loc în țară.
Însă… avem ceea ce avem. În fond, astăzi majoritatea cetățenilor Moldovei nu înțeleg ce doresc participanții la cțiunile de protest. Problemele principale ridicate de Platforma DA se pare că au fost „soluționate" de către autorități. Reiese că opozanții dau năvală peste ușile deschise.
Situația în jurul Platformei DA s-a agravat și prin declarația pe care a făcuti Renato Usatîi marți, 19 aprilie, pe pagina sa de Facebook.
Acesta a refuzat să participe alături de Năstase la mitingul de protest prevăzut pentru 24 aprilie. Ce-i drept, Usatîi a anunțat despre organizarea unui alt miting antiguvernamental. Totodată, el a subliniat că „Partidul nostru" va organiza singur acest miting, care va avea loc în cel mai apropiat timp.
Când? Nu a precizat. În schimb, și-a amintit în spirit alegoric de subotnuk.
Frica are ochi mari?
Ce situaţie avem totuşi în ajunul promisului miting de protest din 24 aprilie?
Platforma DA trebuie să demonstreze de una singură societății că dispune de o forță reală și că rândurile susținătorilor săi în Moldova sunt într-atât de numeroase, că au un cuvânt greu de spus în soluționarea celor mai actuale probleme ale statului.
Iată anume aici au început să mă încerce îndoielile. Și nu fără de temei. În fața ochilor îmi apare „orășelul" de corturi din centrul Chișinăului al DA-iștilor. Astăzi, doar vântul a mai rămas stăpân peste acele construcţii părăsite. Îmi amintesc și de încercările Platformei DA de a desfășura acțiuni de amploare și în alte localități ale ţării. De exemplu, la Orhei. Acolo s-au adunat vreo treizeci-patruzeci de persoane. Și… nimic. Drept că a eșuat și acțiunea Maiei Sandu, o altă „somitate politică"…
Să ne punem o întrebare simplă: oare Andrei Năstase va da toate pe una duminica viitoare? Adică, își va chema susţinătorii în piața principală a Chișinăului, sau va găsi un motiv onorabil pentru a renunţa la acest miting de protest?
Cel mai evident răspuns ar fi că este deja târziu să mai dea înapoi. De aceea, în opinia mea, mitingul va avea loc.
Care vor fi rezultatele lui? Nu le văd! De ce? Deoarece, după cum s-a menționat mai sus, autoritățile deocamdată au devansat opoziția chiar pe propriul ei teren.
Iar obişnuitele scandări „Jos" nu mai satisfac astăzi societatea civilă din Moldova. Cât despre activiștii Platformei DA care vor fi aduși în PMAN. Aceştia vor fi, cel mai probabil, foarte puțini la număr. Tabloul este cunoscu deja.
Dacă Năstase împreună cu tovarășii săi vor decide totuși să-și amâne mitingul, perspectivele Platformei DA ca tare și participarea liderului acesteia în cursa pentru fotoliul de președinte al RM se întrevăd a fi destul de problematice.
Mai pe scurt, oricum ai da, în jurul Platformei e doar zugzwang.
De aceea cred că duminică, 24 aprilie, deși meteorologii au promis ploi slabe, orășenii se pot relaxa și, uitând de luptele pentru putere de care s-u săturat de-a binelea, să se gândească la faptul că există viaţă şi în afara politicii.
Să aveți un sfârșit de săptămână frumos!
Opinia autorului poate să nu coincidă cu poziția redacției.