Editorial de Octavian Racu, sociolog.
Independența Republicii Moldova a fost obținută fără lupte, fără vărsări de sânge, spre deosebire de alte cazuri din istorie. Practic, am devenit un stat „cu acte în regulă" din voia întâmplării, spre deosebire de o bună parte a țărilor lumii care și-au dobândit prin numeroase sacrificii dreptul de a-și decide liber soarta. Aparent, e un lucru pozitiv. Viața umană totuși are o valoare indiscutabilă. Pe de altă parte, caracterul nostru suveran este lipsit de o anumită alură sacră. Așa e întotdeauna, nu prețuiești la nivelul corespunzător ceea ce ai obținut „pe gratis".
Statul, ca instituție, reprezintă ceva mai mult decât un aparat administrativ
Dincolo de un atașament firesc față de teritoriu, față de oamenii care locuiesc în acest spațiu, patriotismul nu se poate disocia de anumite valori, de o anumită misiune istorică, reducându-se la niște lozinci populiste. Un stat lipsit de aceste elemente constitutive nu există ca subiect al politicii internaționale sau ca un actor în politica internă. Un stat lipsit de o astfel de legitimitate funcționează din inerție asemenea oricărei unități administrative, în care funcțiile instituțiilor birocratice sunt reduse la îndeplinirea unor funcții curente sau satisfacerea unor necesități curente ale populației, fără a mai încerca să privească dincolo de rutina de zi cu zi. Statul, ca instituție, reprezintă ceva mai mult decât un aparat administrativ. Statul este un actor care încearcă să obțină pe plan intern și extern mai multe decât are în prezent, iar cetățenii simt și beneficiază de aceste eforturi. Prin asta el devine un stat cu adevărat legitim.
Legitimitatea nu se obține printr-un plebiscit universal și nici printr-un contract social. Chiar dacă existența unui stat ar fi fost câștigată prin majoritatea voturilor exprimate a unor cetățeni într-un anumit context, acest lucru nu înseamnă că existența acestui stat devine legitimă. Ar fi prea simplu. Acordarea mecanică a unui vot nu presupune neapărat și o relație intimă de încredere. Or, identificarea cu trup și suflet a individului cu ceea ce presupune el a fi stat, indiferent dacă acest stat este unul democratic, monarhic sau totalitar, oferă cu adevărat un fundament al legitimității.
Viziunea ca esență a existenței statului Republica Moldova
Republica Moldova stă bine la capitolul statutului juridic: avem o declarație de independență, constituție, recunoaștere internațională și organe reprezentative. De fapt, orice stat ar putea exista foarte bine și fără aceste atribute. Totuși, din câte observăm, toate acestea nu sunt suficiente pentru a ne considera un stat împlinit.
Ne lipsește capitalul de încredere, ne lipsește o viziune clară despre viitorul apropiat și îndepărtat al proiectului politic Republica Moldova, ne lipsește o conștientizare a unor interese naționale de prioritate maximă, care să decurgă din interesele fiecărei familii sau comunități locale și dintr-un sistem de valori specifice, pe care nicio grupare politică nu ar fi în stare să-l conteste.
Cultura politică a cetățeanului
Atitudinile, pozițiile noastre se schimbă de la caz la caz, în funcție de context, de la un ciclu electoral la altul, fără a avea o continuitate, fără a urmări o direcție clară.
Nu e vorba de lipsa unei "conștiințe civice" și a unei culturi politice la nivelul fiecărui cetățean. Ar fi prea naiv să credem că într-o bună zi vom putea educa niște "cetățeni vigilenți și responsabili", așa cum își propunea Partidul Comunist al URSS prin "educația politică" sistematică în orice colectiv muncitoresc sau instituție de învățământ.
Elitele politice determină perspectiva statului
Peștele de la cap se strică. O bună parte a problemelor noastră vine din calitatea elitelor, care nici nu depun un efort pentru recâștigarea încrederii celor pe care din voia sorții le-a fost dat să-i conducă. Oportunismul, amatorismul, lipsa de responsabilitate, mentalitatea de guvernatori ai unei provincii periferice, obediența față de ordinile din afară, dar și lenea intelectuală a celor aleși distruge orice perspective și orice încredere în capacitatea unui stat de a exista. Am putea să continuăm mult și bine să imităm aparența unei statalități, invocând tot felul de pericole imaginare în adresa ei. Am putea să ne jucăm la infinit de-a democrația, activism civic, proteste și marșuri, referendumuri și campanii electorale care ne-ar aduce de fiecare dată la același rezultat, care mai devreme sau mai târziu va provoca o metastază și moarte politică. Dar fără o revoluție a conștiinței la nivelul elitei, acest cerc vicios nu va putea fi spart.
Dacă acest stat ar fi sortit să dispară, acest lucru nu se va întâmpla din cauza celor care i-ar contesta dreptul la existență sau din cauza unor acțiuni subversive ale unor forțe din afară, ci din cauza unei impotențe a clasei politice în ansamblu, indiferent dacă e vorba de putere sau opoziție.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu poziția redacției Sputnik Moldova.
