CHIȘINĂU, 21 mar — Sputnik. Aproximativ două treimi dintre ruși îşi doriesc ca Vladimir Putin să fie ales în funcţia de președinte al țării pentru un nou mandat, comunică Centrul Levada cu referire la datele sondajului efectuat.
Un astfel de răspuns au dat 65% dintre cei chestionaţi, pe când un an în urmă erau gata iar să voteze pentru Putin 57 la sută dintre respondenţi.
Aproape un sfert dintre ruși (22%) au optat ca peste doi ani președinte al Rusiei să devină o altă persoană. Un an în urmă, această opinie au exprimat-o 25% dintre cei chestionați.
Răspunzând la întrebarea privind calităţile actualului președinte, rușii au remarcat în primul rând experiența sa în domeniul politic (33%). Alte 31% menţionează poziția activă a liderului statului. Un sfert dintre cetățeni (25%) recunosc că președintele apără interesele țării.
Exprimându-și atitudinea față de președinte, 30% dintre cei chestionați și-au exprimat simpatia, 8% sunt încântați de liderul statului, 15% au o atitudine neutră față de președinte, iar 4% dintre cei chestionați au anumite asociații negative în legătură cu Putin.
În cadrul sondajului a mai fost abordată și problema privind proprietățile personale ale lui Vladimir Putin, după lansat filmului BBC, care a făcut multă vâlvă, despre proprietățile enorme ale președintelui. Mai mult de jumătate dintre cei chestionați (68%) nu au auzit nimic despre acest film, 29% dintre ruși au citit și au auzit despre film, dar nu l-au vizionat personal, și doar 3% l-au văzut.
Potrivit opiniei a 32% dintre respondenții care sunt la curent cu lucrarea jurnaliștilor englezi, acest film este o propagandă dușmănoasă, orientată împotriva întregii Rusii, 22% dintre cei chestionați susțin că aceasta este o calomnie care îl afectează personal pe Putin.
Anterior, purtătorul de cuvânt al șefului statului rus, Dmitri Peskov, a declarat cu referire la conținutul materialelor BBC că aceasta este o invenție și o calomnie fără de niciun temei.
Sondajul a fost efectuat între 11-14 martie pe un eșantion de 1,6 mii de persoane, în 48 de regiuni ale țării. Eroarea statistică a datelor acestei cercetări nu depășește 3,4%.