CHIŞINĂU, 17 feb – Sputnik. Deputații socialiști și cei liberal-democrați au depus astăzi spre avizare la Curtea Constituțională un proiect de modificare a Legii Supreme în Parlament, prin care ar urma să fie schimbat mecanismul de alegere a șefului statului.
Semnatarii sesizării doresc ca magistrații Curții să dea undă verde unui proiect de lege de modificare şi completare a Constituţiei, ce prevede ca șeful statului să fie ales nu de parlamentari, ca în prezent, ci de toți alegătorii, în cadrul unui scrutin general.
Deputatul PLDM Chiril Lucinschi a declarat că proiectul de lege a fost susținut de 37 de deputați din Partidul Socialiștilor și Partidul Liberal Democrat, inclusiv de Vladimir Filat, care se află în pușcărie.
„Astăzi am depus proiectul de lege spre avizare la Curtea Constituţională. Acesta prevede modificarea constituției în privința procedurii de alegere a șefului statului. Am colectat și voturile necesare – 37 de semnături. A semnat și domnul Filat, suplimentar și Gheorghe Mocanu și Valeriu Ghilețchi. Toți deputații din PLDM au semnat”, a declarat Lucinschi.
Deși Curtea Constituțională are la dispoziție 10 zile pentru a se pronunța în privința acestei inițiative legislative, socialiștii speră că instanța va examina această sesizare în regim de urgență.
„Eu cred că totuși în cazul dat, având în vedere că nu este nimic nou în acest proiect de lege, practic au fost mai multe avize și anterior doar că nu au fost realizate. Noi sperăm că totuși va fi în mod de urgență examinat acest proiect de lege. Va fi avizul respectiv, după el noi avem 6 luni, după care avem dreptul să depunem împreună cu avizul la Parlament și sperăm că cei care sunt la guvernare se vor ține de cuvânt, așa cum au promis. Vom avea posibilitatea să modificăm Constituția în Parlament. Sperăm că în luna septembrie vom avea toate posibilitățile legale și voință politică să putem modifica constituția în Parlament”, a declarat în context deputatul PSRM Vladimir Țurcanu.
Anterior Curtea Constituţională a respins fără a examina sesizarea comună a fracțiunilor Partidului Liberal Democrat și Partidului Socialiştilor, care au solicitat modificarea Articolelor 78, 85 şi 89 din Constituție ce se referă la alegerea şi demiterea preşedintelui Republicii Moldova prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.