CHIŞINĂU, 7 feb – Sputnik. PLDM va susţine revizuirea Constituţiei Republicii Moldova în vederea revenirii la alegerea Preşedintelui prin vot universal. Cel puţin aşa susţine deputatul liberal-democrat, Chiril Lucinschi, pe o reţea de socializare.
„M-am bucurat ieri când la şedinţa aleşilor locali PLDM toţi au susţinut ideea modificării Constituţiei în Parlament, în vederea alegerii Preşedintelui Republicii direct de către popor”, a scris Chiril Lucinschi.
Deputatul a subliniat că în această săptămână fracţiunea liberal-democrată din Parlament „va înainta propunerea tuturor deputaţilor, pentru a adera la ea, inclusiv şi celor care recent au declarat că sunt gata să voteze organizarea referendumului în această privinţă”.
În opinia lui Lucinschi, deputaţii vor avea astfel posibilitatea să semneze un proiect de lege aşteptat de 90 la sută dintre cetăţenii Republicii Moldova.
Iniţiativa ar fi, în opinia legislatorului, „încă un test pentru aleşii poporului să demonstreze cât de mult s-au distanţat de propriul popor”.
Anterior liberal-democraţii au susţinut, împreună cu PDM, ideea revizuirii Constituţiei în sensul alegerii Preşedintelui în Parlament cu o majoritate de cel puţin 50 plus unu dinnumărul total al deputaţilor aleşi.
În replică la postearea lui Lucinschi, liderul PSRM, Igor Dodon, a scris:
"Socialiştii au remis fracţiunii dvs aşa scrisoare încă în noiembrie anul trecut. Niciun răspuns…".