CHIŞINĂU, 15 feb – Sputnik. Parlamentul Republicii Moldova oferă stagii pentru sesiunea de primăvară. Stagiarii vor participa la procesul de analiză, elaborare și administrare a actelor legislative, la procedura de expertiză legislativă, la ședințele comisiilor parlamentare, la alte activități din cadrul subdiviziunilor Secretariatului Parlamentului, a anunţat serviciul de presă al legislativului.
Sursa a precizat că la Programul de stagii pot candida studenți în anii terminali, masteranzi și doctoranzi, tineri specialiști din mediul academic și științific, reprezentanţi ai societăţii civile.
Candidatul trebuie să întrunească următoarele criterii de eligibilitate:
— să cunoască limba română și o limbă de circulație internațională;
— să nu aibă antecedente penale nestinse, alte restricţii legale privind activitatea în instituţii publice;
— să nu aibă calitatea de soţ/soţie, rudă sau afin, până la gradul al III-lea, inclusiv, al/a unuia dintre funcţionarii din subdiviziunea Secretariatului Parlamentului pentru care aplică;
— să aibă vârsta de până la 30 de ani;
— să prezinte dovada înscrierii la studii de licenţă (cu media la ultima sesiune de minim 8,5), de masterat (cu media de licenţă de minim 8,5) sau doctorat (cu media de master de minim 8,5) în Republica Moldova sau în străinătate ori dovada angajării în cadrul unei organizaţii neguvernamentale, cu experienţă de lucru de până la 2 ani.
"Doritorii de a participa la acest program trebuie să depună la Parlament un dosar în care trebuie să fie un formular de aplicare, o scrisoare de recomandare şi una de intenţie, copia actului de identitate şi a documentelor care atestă studiile, cunoaşterea limbilor, experienţa de muncă etc", precizează instituţia.
Actele urmează să fie depuse la Parlament până la 24 februarie.