CHIŞINĂU, 12 feb – Sputnik. Prim-vicepreședintele Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, nu va candida la funcția de şef al statului. Asigurări în acest sens a dat liderul PL, Mihai Ghimpu, în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune N4.
Președintele PL, Mihai Ghimpu, afirmă că Parlamentul, în mod sigur, va alege în termenii prevăzuți de Constituție un nou președinte și, respectiv, nu vor avea loc alegeri parlamentare anticipate, așa cum cer liderii opoziției și protestatarii. Ghimpu susține că nu știe cine ar putea să aspire la funcția de șef al statului, dar, în mod sigur, acesta nu va fi Vladimir Plahotniuc.
„Din câte cunosc, Vladimir Plahotniuc nu are de gând să candideze pentru Președinție. Nu va candida și nu va participa”, a spus politicianul.
Mihai Ghimpu a mai declarat că este exclus ca Partidul Democrat să dețină în continuare și funcția președinte al Parlamentului, și de premier, și pe cea de șef al statului.
„Nu pot să spun dacă șefia statului va aparține sau nu PD, dar nu poate să aparțină totul PD. Este exclus ca PD să dețină toată puterea în Republica Moldova. Unii spun că PD a pus mâna pe putere, dar nu este adevărat. PD nu mă controlează pe mine, pe miniștrii noștri nu-i controlează și pe mulți dintre judecători, și chiar pe unii procurori nu-i controlează”, a mai declarat liderul PL.
Acesta a mai menţionat că dacă actualul Guvern doar va mima reformele și nu va fi în stare să schimbe situația din Republica Moldova, atunci deputații liberali vor părăsi coaliția de guvernământ și vor trece în opoziție. În acest context Ghimpu admite alegeri parlamentare anticipate:
„Până acum i s-a pus notă lui Ghimpu, Filat, Plahotniuc și lui Lupu. Acum unul nu-i. Să ne întâlnim la toamnă și o să vedeți ce o să fie mai departe. Dacă și în perioada aceasta se controlează totul și se mimează reformele, PL pleacă și atunci o să aveți alegeri anticipate”, a afirmat liberalul.
„Treaba voastră cum o să trăiți mai departe. Cert este că noi, liberalii, nu vom mai accepta ca să fim folosiți în înrăutăţirea situației. Dacă până în toamnă lucrurile nu se schimbă spre bine, atunci PL trece în opoziție.
Totodată, liderul liberalilor a încercat să facă o analiză obiectivă:
„Bine, mă rog, nu faci într-o noapte 100 de copii. Așa și aici, nu poți să schimbi într-o noapte situația. Noi nu putem să mărim pensia până la toamnă ca cetățenii să aibă pensie de 3-4 mii de lei și salarii, și locuri de muncă. Ceva o să fie”, s-a arătat convins Ghimpu.
De asemenea, Mihai Ghimpu i-a criticat pe liderii protestatarilor, în special pe cei de la Platforma DA, acuzându-i că fac jocul oamenilor de afaceri Victor și Viorel Țopa, ultimul fiind condamnat la opt ani de închisoare pentru delapidările de la Banca de Economii. Iar Victor Țopa a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru șantaj într-un caz legat de Victoriabank. Ambii s-au refugiat în orașul Frankfurt din Germania.