CHIŞINĂU, 8 feb — Sputnik. Luni, preţurile mondiale la petrol au înregistrat o creştere moderată, pe fundalul numărului mic al tranzacţiilor realizate în regiunea Asia-Pacific.
Luni dimineaţa, preţul contractelor futures pentru aprilie la ţiţeiul marca Brent cu extracţie din Marea Nordului au crescut cu 1,16% — până la 34,45 de dolari pentru un baril. Cotaţiile futures la petrolul marca WTI au crescut cu 1,12% — până la 31,23 dolari pentru un baril.
Luni, bursele din Singapore, Hon-Kong, Coreea de Sud, Indonezia, Malaezia, Filipine, Taiwan sunt închise în legătură cu sărbătorirea Anului Nou chinezesc. Din cauza sărbătorilor,bursele din China vor fi închise pe parcursul întregii săptămâni curente.
Participanţii la licitaţii au aşteptat cu mare interes veştile de la întâlnirea de duminică dintre ministrul venezuelean al Petrolului şi omologul său saudit, în cadrul căreia a fost discutată posibilitatea coordonării acţiunilor ţărilor membre OPEC cu alţi extractori de petrol. Miniştrii au apreciat că întâlnirea a fost productivă şi „de succes", fiind orientată spre colaborare şi stabilizarea situaţiei de pe piaţa mondială a petrolului. Fără a anunţa însă care vor fi acţiunile ulterioare.