CHIŞINĂU, 16 dec — Sputnik. Producătorii de produse de panificaţie insistă asupra majorării preţurilor la pâine. O declaraţie în acest sens a făcut reprezentantul Asociaţiei Naţionale a Industriilor de Panificaţie şi Morărit, Veaceslav Guţuleac, miercuri, după audierile în comisia de profil a Parlamentului.
La mijlocul lunii august, Consiliul Concurenţei a decis să demareze o investigaţie privind presupusa încălcare a prevederilor legislative în domeniul concurenţei în cazul majorării simultane a preţului la pâine de către întreprinderile de panificaţie. De la 15 august, produsele de panificaţie s-au scumpit în Moldova cu 15 la sută. Producătorii au motivat această decizie prin majorarea preţului la făină, dar şi creşterea tarifelor la gaz şi energia electrică.
Anterior, specialiştii Institutului de Politici şi Reforme Europene (IPRE) au atenţionat că majorarea preţurilor la pâine în Moldova nu ar trebui să fie trecută cu vederea de către Consiliul Concurenţei. Experţii IPRE au insistat asupra faptului că întreprinderile de panificaţie au încălcat legea cu privire la concurenţă, iar procuratura ar trebui să reacţioneze prin iniţierea unui dosar penal.
În septembrie, brutarii au suspendat decizia privind majorarea preţurilor la pâine, revenind la cele precedente. Însă ei afirmă şi în prezent că suportă pierderi şi insistă asupra necesităţii creşterii preţurilor la produsele de panificaţie.
„Dacă autorităţile vor identifica metode de compensare directă, aşa cum propunem noi, poate că preţurile la unele produse de importanţă socială ar putea fi păstrate la nivelul precedent", a subliniat Guţuleac.
În ceea ce ţine de restul produselor, fiecare îşi stabileşte propriile preţuri, în funcţie de utilaj, de ingredientele pe care le utilizează în procesul de producere etc., a explicat preşedintele Asociaţiei.
„S-au produs schimbări în sfera energetică, s-au modificat preţurile la anumite produse utilizate în procesul de producere a pâinii, iar toate acestea duc la creşterea preţurilor", a declarat acesta.
El a mai precizat că Consiliul Concurenţei a demarat cercetările în privinţa a 8-9 producători de produse de panificaţie. Însă, după cum afirmă Guţuleac, nu a existat niciun fel de înţelegere de cartel în cazul scumpirii pâinii. Totul s-a bazat exclusiv pe indicatorii reali.
Şeful Asociaţiei a opinat de asemenea că în cazul în care preţurile nu vor fi majorate, unii producători ar putea falimenta.