CHIŞINĂU, 9 dec – Sputnik. În scurt timp, Republica Moldova ar putea fi cuprinsă de revolte sociale. De această părere este preşedintele Asociaţiei Sociologilor şi Demografilor, Victor Mocanu, care a comentat pentru Sputnik Moldova rezultatele Barometrului Opiniei Publice (BOP), realizat de Institutul de Politici Publice în perioada 8 noiembrie-1 decembrie.
Potrivit BOP, 32 la sută dintre moldoveni au venituri ce nu ajung nici pentru strictul necesar, iar 41 la sută îşi pot asigura din salarii doar strictul necesar.
Victor Mocanu susține că numărul săracilor din țara noastră este în continuă creștere: „în diferite sondaje, această cifră – a oamenilor care trăiesc sub nivelul sărăciei sau la nivelul pragului de sărăcie, variază de la două treimi până la trei pătrimi dintre respondenți. Și e clar că în ultimul timp, după adâncirea crizei economice din Republica Moldova, numărul respondenților care se află sub pragul sărăciei s-a majorat considerabil. Cred că putem să ne așteptăm la manifestări de revoltă din cauza situației actuale din domeniul economiei doar peste vreo două trei luni de zile, când populația urbelor va primi facturi majorate la serviciile comunale”, a spus Mocanu.
Același sondaj mai arată că doar 19 la sută dintre cetățenii Republicii Moldova au un venit care le ajunge pentru un trai decent, dar nu-și pot permite să procure bunuri scumpe. Sociologul Victor Mocanu spune că nici acest procent de moldoveni nu reprezintă clasa socială medie din țara noastră.
„Fiecare a cincia persoană poate fi atribuită la grupul social mai apropiat de clasa medie. Pentru a fi în clasa medie, trebuie să ai rezerve valutare, trebuie să îţi poţi permite să te odihnești de două ori pe an peste hotare, să ai o casă la sol, automobil… Deci, cei pe care îi vedem cu automobil și case particulare, aparțin clasei medii. Cei care aparțin clasei de bogați au averi peste hotarele țării”, a mai subliniat Victor Mocanu.
Sondajul IPP arată că 88 la sută dintre moldoveni sunt de părere că în țara noastră lucrurile se îndreaptă într-o direcției greșită, iar problemele care îi îngrijorează cel mai mult sunt sărăcia, prețurile mari, viitorul copiilor și corupția.