CHIŞINĂU, 4 noiembrie – Sputnik. Senatorul român, Titus Corlăţean, a condamnat comportamentul abuziv al serviciilor sociale din Norvegia, care au instituit custodia asupra celor cinci copii (dintre care unul sugar) ai familiei Bodnariu. Motivul invocat de autorităţile norvegiene a fost că părinţii ar fi manifestat „comportament radical creştin” şi ar fi practicat „îndoctrinarea copiilor”. Despre aceasta scrie agerpres.ro, care citează un comunicat de presă al senatorului Titus Corlățean de la Comisia pentru egalitate și nediscriminare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Senatorul român şi-a expus opinia în legătură cu acest incident la 2 decembrie curent, cu ocazia reuniunii Comisiei pentru egalitate și nediscriminare a APCE, în cadrul dezbaterii proiectului de raport cu tema Protecția drepturilor părinților și copiilor aparținând minorităților religioase. Raportor în cazul respectiv a fost Valeriu Ghiletchi, membru al APCE din partea delegaţiei Republicii Moldova.
Potrivit sursei, situaţia familiei Bodnariu (soțul de origine română, iar soţia norvegiană) a devenit cunoscut în România datorită presei. În cazul acestei familii serviciile „sociale din Norvegia au intervenit pentru a prelua custodia celor cinci copii ai acestei familii, din care unul sugar, sub acuzația de comportament radical creștin și îndoctrinare a copiilor”.
În comunicat se menţionează că „oficialul român a condamnat comportamentul abuziv al instituţiei norvegiene menţionate și respectiv interpretarea abuzivă a principiului „interesului superior al copilului” şi „a solicitat raportorului APCE să includă acest caz în raportul care va fi prezentat plenului Adunării și să investigheze cele întâmplate, astfel încât copiii să fie returnați părinților”.
Corlăţean a subliniat că „de-a lungul anilor autorităţile norvegiene competente au fost la originea a numeroase acțiuni, care au condus și în alte cazuri și pentru diferite alte motive la despărțirea abuzivă de părinți a copiilor proveniți din alte state membre ale Consiliului Europei, inclusiv din România”.