CHIŞINĂU, 2 dec – Sputnik. Lunea trecută, preşedintele interimar al PLDM, Valeriu Streleţ, anunţa că deciziile luate la cea de-a doua şedinţă a Consiliului Politic Naţional al Partidului Liberal Democrat au fost luate „nu prin unanimitate”.
Membrii PLDM care nu susţin ideea negocierilor cu PD şi PL preferă, însă, să rămână în umbră şi să nu facă publice opţiunile lor.
Faptul că nu toţi cei 18 deputaţi PLDM sunt gata astăzi să dialogheze cu democraţii a fost recunoscut şi de liderul PD Marian Lupu şi de preşedintele de onoare al democraţilor, Dumitru Diacov.
Deputatul PLDM Maria Ciobanu ar putea fi unul din parlamentarii liberal-democraţi care nu susţin decizia de a se aşeza la masa de negocieri cu PL şi mai ales cu PD. Această concluzie este uşor evidentă chiar pe pagina de socializare a deputatei.
Ciobanu a postat miercuri o meditaţie, intitulată „Cât costă cântecul lui Marian Lupu „PLDM a furat miliardul”?
„Lupu întotdeauna a nesocotit cetățeanul Republicii Moldova, crezând sincer că lui trebuie să-i spui minciuni, întrucât asta o cere interesul îngust de partid. (…) Pentru politicianul Lupu a spune miniciuni este în firea lucrurilor, nici efort nu mai depune. Nu trebuie să ai cunoștințe vaste în domeniul financiar-bancar ca să-ți dai seama că acel care a pus la cale furtul secolului trebuia să aibă oamenii săi la BNM, la Ministerul Economiei, la Procuratura Generală, la Centrul Național Anticorupție, instituții subordonate politic PDM. Cine era prim-ministru, dacă nu Leancă, pentru care „autoritate” în lege a fost și este Plahotniuc? (…) Toată lumea cerebrală înțelege că ați compus acest cântec pentru… neștiutori, adică pentru electoratul Dvs”, scrie Ciobanu.
Liderul democraţilor Marian Lupu a declarat săptămâna trecută în plenul forului legislativ că responsabilitatea politică pentru fraudele bancare o poartă PLDM.
„Colegii din PLDM au părăsit sala în semn de protest la ce? Pentru că în şase ani au condus Ministerul Finanţelor, au fost în fruntea Consiliului de administraţie al BEM? Anume în aceşti ani s-au produs delapidări enorme, unice. Şi ei încă mai protestează? PLDM poartă toată responsabilitatea politică pentru fraudele bancare”, a declarat democratul.
Reprezentanţii celor trei formaţiuni parlamentare: PD, PLDM şi PL şi a grupului Leancă nu au făcut miercuri nici o declaraţie pentru presă după prima rundă de discuţii comune cu privire la crearea unei noi alianţe de guvernare.