CHIŞINĂU, 5 nov – Sputnik. Cel puţin şapte deputaţi liberal-democraţi vor pleca din fracţiune şi vor participa la discuţiile cu privire la crearea unei noi alianţe cu democraţii, liberalii şi cei neafiliaţi, potrivit unor surse de încredere ale Agenţiei Sputnik.
„Din partid se vor desprinde cel puţin şapte deputaţi la următoarea şedinţă, care se vor distanţa de opinia conducerii de astăzi a formaţiunii şi vor anunţa că sunt gata să se aşeze la masa de negocieri cu PD, PL şi alţi deputaţi neafiliaţi”, a declarat sursa.
Aceasta a mai comunicat că PD nu va face alianţă cu PCRM pentru că va dori să rămână cu titulatura de partid pro-european, însă pentru asigurarea unei majorităţii parlamentare nu este exclus că unii deputaţi PCRM vor pleca din formaţiune.
Preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, a declarat miercuri pentru Sputnik că a discutat personal cu doi deputaţi PLDM care l-au anunţat că sunt gata să facă alianţă cu democraţii.
„Chiar astăzi am discutat cu doi deputaţi PLDM. Aceştia mi-au confirmat că sunt gata să discute cu noi despre crearea unei noi coaliţii de guvernare”, a declarat Diacov.
Liderul interimar al PLDM, Valeriu Streleţ, a declarat că formaţiunea sa nu va participa la negocierile cu PD cu privire la crearea unei noi alianţe de guvernare. Decizia a fost luată la Consiliul Naţional Politic al PLDM.
„PLDM prin majoritatea absolută a voturilor a decis să nu participe la negocieri cu PD şi aliaţii săi”, a declarat Streleţ.
Totuşi, liberal-democratul nu a răspuns clar dacă toţi deputaţii PLDM au această opinie. „Nu am să fac nici un fel de speculaţii”, a declarat Valeriu Streleţ.
Fracţiunea PLDM este formată din 19 deputaţi, unul dintre ei este Vladimir Filat care acum se află în arest preventiv în Penitenciarul nr.13. După alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, Partidul Liberal Democrat din Moldova a obţinut 23 de mandate în Parlament. Ulterior, din formaţiune au plecat Iurie Leancă, Eugen Carpov, Nicolae Juravschi şi Petru Ştirbate.