Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Cum a ajuns preşedintele ţării băiatul de mingi al patronilor săi din Parlament

© Sputnik / Miroslav RotariTimofti Тимофти
Timofti Тимофти - Sputnik Moldova
Abonare
În timp de numai o jumătate de lună, preşedintele a avut deja două runde de consultări cu privire la candidatura viitorului prim-ministru. Întrebarea este ce rost au acestea, din moment ce nu există o majoritate care să-l voteze.

Preşedintele Timofti îşi consumă într-o linişte aproape mormântală ultimele luni de mandat. Nimic nu perturbă starea de confort a preşedintelui, nici corturile instalate de luni bune în centrul capitalei, nici faptul că instituţiile statului nu-şi mai pot onora plăţile, nici salariile neachitate, nici situaţia catastrofală în care se vor pomeni majoritatea cetăţenilor odată cu majorarea tarifelor la energie şi gaze.

Nici măcar purtătorul său de cuvânt, din gura căruia aflam şi noi ce mai crede preşedintele despre una sau despre alta, nu mai este la fel de volubil. Acum, acesta este mai mult „purtător de tăcere" al şefului statului, decât de cuvânt, cum s-a exprimat recent un ziarist din România, evident, referindu-se la preşedintele lor „vorbăreţ".

Ce face preşedintele, atunci când tace?

Bundeskanzlerin Angela Merkel in Moskau eingetroffen - Sputnik Moldova
Politică
Merkel trebuie să vină la Chişinău să-şi ia ordinul de la preşedintele Timofti

Este adevărat, dinspre Preşedinţie mai răzbate câte o veste, însă acestea mai degrabă amuză decât denotă grija preşedintelui Timofti pentru situaţia din ţară. Astfel, am aflat cu nedisimulată bucurie că Nicolae Timofti a decorat-o pe Angela Merkel cu „Ordinul Republicii", pentru că, intuim, cancelarul german şi-a văzut astfel visul împlinit. Şi, da, periodic aflăm că preşedintele ţării se consultă sau vrea să se consulte partidele parlamentare în privinţa desemnării premierului.

Aceste consultări, fără îndoială, sunt cu voie de la patronii săi proeuropeni, care încearcă în această perioadă să mai încropească de o coaliţie. De ce au nevoie de aceste consultări? Evident, pentru a mima o activitate febrilă şi a trimite mesaje liniştitoare către societate, cum că lucrurile se mişcă şi iată-iată vom da şi de happy end. Pentru că, să ne amintim, la data demiterii Guvernului Streleţ, şeful democraţilor, Marian Lupu, promitea aproape solemn că în două săptămâni urmează să fie numit un nou Cabinet de Miniştri.

În al doilea rând, cei care l-au instalat pe acesta în fotoliul prezidenţial, oferindu-i o sinecură la pensie, îi oferă din când în când preşedintelui Timofti plăcerea de a se simţi important, altfel spus, de aşi exercita „atribuţiile constituţionale".

Timofti crede că el este cel care desemnează premierul

Dumitru Diacov - Sputnik Moldova
Politică
Plahotniuc – Prim-ministru. Diacov: Sturza a lansat ideea

Astfel, la 9 noiembrie a demarat prima rundă de consultări cu partidele parlamentare, pe care unii le-au ignorat, iar alţii (PD, PL, PCRM şi grupul Leancă) s-a făcut că le iau în serios şi au venit la discuţii. Iar preşedintele pare să-şi fi făcut iluzia că desemnarea şefului guvernului ar depinde chiar de el.

Pe de altă parte, cei care fac jocurile şi trag sforile nu s-au sfiit să precizeze ulterior cât preţ pun ei pe aceste consultări şi ce rol îi este atribuit în acest spectacol lamentabil preşedintelui Timofti.

Aceştia au spus pe şleau că deocamdată nici nu se pune problema unor discuţii despre candidatura viitorului preşedinte, câtă vreme nu se ştie cine va participa la guvernare, cine înaintează premierul şi cine votează guvernul. Cei care au făcut figuraţie la consultările lui Timofti, au sugerat că acestea nu au nicio valoare imediat ce au ieşit de acolo.

De ce discuţiile sunt inutile şi incorecte

De exemplu, ex-premierul Iurie Leancă, fiind întrebat dacă ar si posibilă revenirea sa în respectiva funcţie, le-a spus jurnaliştilor că nu ar fi nici măcar corect să se facă supoziţii în privinţa unei eventuale candidaturi.

„Astăzi, mâine, poimâine trebuie să discutăm ce-i mai important — ce fel de coaliţie putem noi crea. Dacă reuşim să găsim în noi suficientă raţiune, responsabilitate, în primul rând trebuie să ne axăm pe crearea acestei majorităţi şi pe angajamente foarte clare, punctuale. Şi după aia doar putem să discutăm portofolii, funcţii. Astăzi să vorbim despre cine va fi viitorul prim-ministru este după mine atât de prematur, încât nici nu mi se pare corect să discutăm acest lucru", a punctat Leancă.

Întrebarea se impune de la sine: dacă nu este corect să se discute, de ce se discută? Însă această contradicţie nu pare să-i deranjeze pe politicienii cuprinşi de febra negocierilor.

Tot fără menajamente a fost şi onorabilul preşedinte al democraţilor, Dumitru Diacov, care declara acum două săptămâni că trebuie să se decidă, mai întâi, cărei formaţiuni politice îi va reveni funcţia de premier şi să fie clar cine participă la formarea coaliţiei de guvernare.

„Vom discuta despre candidatura premierului când va fi clar cine participă la negocieri şi când vom fi siguri că avem minim 51 de voturi necesare", a specificat Diacov.

De unde trebuie să apară candidatul?

Marian Lupu - Sputnik Moldova
Politică
Lupu, despre candidatul la funcţia de premier şi despre Plahotniuc

S-a schimbat ceva între timp, s-au limpezit apele, s-au pătruns politicienii de importanţa momentului şi au decis să pună umărul la constituirea unei coaliţii întru salvarea parcursului nostru european, încât a fost nevoie de reluarea consultărilor în vederea desemnării premierului? Parcă nu.

Prin urmare, era clar din start că şi vineri vom avea un simulacru de consultări.Astfel, Marian Lupu a repetat că „azi nu avem candidatul la funcţia de premier. Candidatura trebuie să apară în procesul de consultări şi de negocieri". De parcă acest lucru nu l-ar fi ştiut şi până la consultările cu Timofti.

Liberalul Mihai Ghimpu a explicat după consultările de vineri că preşedintele ar vrea doar să afle „punctele de vedere ale fracţiunilor". Pentru că „aşa cum nu avem majoritate, desemnarea prim-ministrului poate însemna un eşec".

Profund adevăr, care putea fi relevat doar după o discuţie la Preşedinţie.

De ca bat apa-n piuă politicienii ne putem da bine seama, dar de ce acceptă acest rol ingrat preşedintele Timofti? Poate pentru că acesta îi este rolul, să execute comenzile.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia redacţiei.

Fluxul de știri
0