A urmat o nouă tentativă de convieţuire într-o AIE2, „resetată”. Ea s-a dovedit a fi şi mai neizbutită. După infidelităţi de tot felul, a urmat o a treia refacere a relaţiilor. Mulţi au crezut că măcar de dragul reuşitelor legate de „parcursul european”, dar mai cu seamă de dragul „viitorului european” şi datorită învăţămintelor ce ar fi trebuit să rezulte din greşelile din trecut, se va găsi o modalitate de menţinere a majorităţii proeuropene pe întregul parcurs al actualei legislaturi.
În aceste zile, asistăm la un spectacol moleşit. Actorii implicaţi în elaborarea (im)posibilului „AIE4” nu mai au pasiunea de altădată. În declaraţiile acestora se întrezăreşte că ei admit alegerile parlamentare anticipate ca pe un scenariu inevitabil, chiar dacă unii dintre ei continuă să meargă la negocieri, iar alţii pun condiţii, ce par a fi inadmisibile din perspectiva altora.
Primul lucru pe care trebuie să-l înţeleagă protagoniştii reanimării AIE este faptul că Republica Moldova a ajuns într-un impas catastrofal, iar cauza acestuia este lipsa unei viziuni clare privind vocaţia Republicii Moldova, pe care s-ar putea clădi o guvernare realmente bună şi potrivită. Chiar dacă le va reuşi să se adune încă odată într-o majoritate parlamentară, această construcţie politică va fi lipsită de vlagă şi de perspectivă. Ea va fi sortită unei pieiri timpurii. Amintirile urâte şi lipsa rostului o vor băga degrabă în mormânt.
Orice om responsabil înţelege că alegerile anticipate, în actualele circumstanţe, ar avea urmări nu tocmai bune pentru Republica Moldova. Totodată, numai naivii pot să creadă în reuşita unei guvernări după modelul „AIE”, oricât de „resetată” ar fi aceasta. Iar o guvernare de centru-stânga nu pare să fie posibilă în condiţiile actuale.
În Republica Moldova sunt necesare schimbări majore, întâi de toate a clasei politice. Toată politica internă şi externă a ţării are nevoie de o revizuire din temelii. Procesele bune pot să pornească numai de la o un proiect de ţară ce va unifica societatea. Asta reclamă un efort intelectual pe care nu oricui îi este dat să-l facă. De acest efort şi de oamenii care îl vor face depinde viitorul decent al Republicii Moldova, dar nu de împrumuturile de modele din dreapta sau din stânga. Această sarcină este a unei noi elite, care abia se formează şi care sperăm că va deveni destul de viguroasă pentru a se impune într-un viitor cât mai apropiat.
Iar încercările de refacere a unei noi alianţe de integrare europeană, în opinia noastră, se vor solda într-un final cu o nouă majoritate. Va dura ceva timp, dar de dragul păstrării fotoliilor şi de frica unei electorale cu urmări catastrofale pentru actuala partidă proeuropeană din Parlament, compromisul va fi atins. Dar va fi o coaliţie bolnavă. Va fi o construcţie făcută de nevoie şi fără pic de plăcere. Şi asta este grav.
Iar şansele actualului Parlament de a-şi duce până la capăt mandatul sunt foarte mici.
Opinia autorului poate să nu coincidă cu cea a redacţiei Sputnik Moldova.